• în noaptea de 3 iulie, un autovehicul circula pe Calea Călărașilor, iar în apropiere de intersecția cu strada Tineretului a acroșat în partea din spate un autoturism condus de o femeie, după care a părăsit locul evenimentului • din impact, autoturismul lovit a fost proiectat într-un magazin • nu au rezultat victime, iar șoferul fugit a fost prins de polițiști și amendat
Mașină lovită din spate de un șofer și proiectată în vitrina unui magazin, pe Calea Călărașilor. Nu au rezultat victime.
La data de 3 iulie, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor ar fi avut loc un accident soldat cu pagube materiale. ”La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un autovehicul, care circula pe Calea Călărașilor, către strada Mihai Bravu, în apropiere de intersecția cu strada Tineretului, a acroșat în partea din spate un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 46 de ani, din Brăila, după care a părăsit locul evenimentului. Din impact, autoturismul lovit a fost proiectat într-un magazin. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, au precizat polițiștii.
Polițiștii au identificat la scurt timp autovehiculul implicat în eveniment, pe strada Sandu Aldea, iar pe șoferul acestuia pe aceeași stradă, stabilind că este vorba de un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Brăila.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
Șoferul a fost condus la sediul poliției, fiind sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G 195/2002.