Accident mortal într-un convoi cu nuntaşi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Accident mortal într-un convoi cu nuntaşi

maşinile făceau parte dintr-o coloană de nuntă şi se aranjau în ordine în timpul mersului, una dintre ele neasigurându-se în momentul depăşirii * tot în week-end, alte 8 persoane au ajuns la spital după ce au fost implicate în evenimente rutiere

Un grav accident de circulaţie s-a consumat sâmbătă după-amiază în afara localităţii Muchea, unde o maşină plină cu nuntaşi a fost lovită din spate de un autoturism ce făcea parte din acelaşi convoi, fiind proiectată într-un copac de pe marginea drumului. Două persoane au murit pe loc şi alte două au ajuns la spital cu răni grave, una dintre ele decedând câteva ore mai târziu.
Accidentul a avut loc în jurul orei 15.45, în timp ce coloana cu nuntaşi, pornită din localitatea Cotu Lung, se deplasa pe DN 23 pentru a ajunge în Municipiu, la Starea Civilă. Poliţiştii spun că unul dintre motivele ce au determinat producerea tragediei a fost dezorganizarea, şoferii pornind la drum care cum a dorit, încercând apoi să se aranjeze în ordine în timpul mersului. La un moment dat, convoiul a întâlnit în cale un utilaj lent, de tăiat lemne, pe care maşinile au început să-l depăşească, depăşindu-se în acelaşi timp şi între ele. Unul dintre şoferii autoturismelor depăşite, un brăilean în vârstă de 50 de ani, din comuna Siliştea, care a ajuns şi el în spatele utilajului, a încercat să treacă de acesta, dar nu s-a asigurat corespunzător înainte de efectuarea manevrei. Astfel, nu a observat că cineva din urma sa se angajase în aceeaşi manevră, fiind lovit din spate de autoturismul respectiv, condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, care nu a mai putut evita impactul. "Primul autoturism a fost proiectat într-un copac situat în afara părţii carosabile, cu diametrul de aproximativ un metru, rezultând decesul şoferului şi al unei pasagere în vârstă de 75 de ani, din Brăila. Totodată, alte două persoane din aceeaşi maşină, ambele din municipiul Sighişoara, au suferit vătămări corporale grave, fiind transportate şi internate la spital, pentru îngrijiri medicale. Câteva ore mai târziu, una dintre ele a decedat. Şoferul celuilalt autoturism implicat în accident a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ", a precizat subcomisar Bogdan Zotoi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila.
Sursa citată a adăugat că acesta este primul accident de o asemenea gravitate înregistrat de la începutul anului.

Opt persoane au fost rănite în alte trei evenimente rutiere

De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute alte 8 persoane au ajuns la spital după ce maşinile în care se aflau au fost implicate în trei evenimente rutiere. Vineri seară, în timp ce se deplasa cu o combină agricolă pe DE 584, în afara localităţii Vărsătura, un bărbat de 48 de ani din comuna Spantov, judeţul Călăraşi, a virat stânga la intersecţia cu DC 8, fără să se asigure, fiind lovit de autoturismul condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani, care se angajase în depăşirea combinei. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi şoferi, precum şi a trei pasageri în maşina condusă de cetăţeanul bulgar. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean pentru Urgenţe Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului.
Sarabanda accidentelor din acest week-end nu era însă nici pe departe încheiată. Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.30, agenţii de la Postul de Poliţie Berteştii de Jos au fost sesizaţi că pe DJ 212, la intrarea în comună, s-a produs un accident rutier. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare, care a stabilit că un gălăţean în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea o maşină pe direcţia Brăila - Constanţa, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoturismului într-o curbă la dreapta, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se în şanţul de pe marginea drumului.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului într-un alt accident, consumat la intersecţia străzilor Nicopole cu Cezar Petrescu. Acolo, o tânără de 19 ani ce nu avea curs de legislaţie rutieră, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea!" în timp ce conducea un moped, şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o brăileancă de 58 de ani. În urma impactului, mopedul a fost proiectat într-o maşină staţionată. Tânăra şi un minor de 17 ani, pe care îl avea pasager, au suferit leziuni ce au necesitat transportarea şi internarea în spital. Cele două femei au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro