* doi bărbaţi au ajuns la spital, după ce autoturismele pe care le conduceau
Două autoturisme au intrat în coliziune, pe raza orașului Ianca. Un şofer nu a dat prioritate şi a lovit o altă maşină, iar cei doi conducători auto au ajuns la spital. Circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri, după accident.
Accidentul s-a produs astăzi, 31 mai, la ora 11:00. „Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 37 de ani, din orașul Ianca, conducea autovehiculul pe strada Nicolae Oncescu din orașul Ianca. La intersecția cu DN2B nu ar fi acordat prioritate de trecere și a lovit un alt autovehicul care circula pe DN2B, dinspre Brăila către Buzău, condus de un bărbat de 56 de ani, din orașul Ianca”, au stabilit polițiștii. Circulația a fost blocată pe DN 2B, în zona accidentului, câteva zeci de minute.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor șoferi, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.
În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.