ȘTIRE ACTUALIZATĂ După primele cercetări, poliția a transmis că, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul 22:40, un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe bulevardul Dorobanților, ar fi pierdut controlul asupra volanului și a pătruns pe contrasens unde a lovit un auto condus regulamentar de un tânăr, în vârstă de 19 ani. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri din primul vehicul, ambii în vârstă de 21 de ani, din Brăila, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ȘTIRE INIȚIALĂ Pentru că nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, un șofer brăilean a derapat cu mașina pe carosabilul umed al bulevardului Dorobanților, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un autoturism care circula regulamentar. Accidentul s-a produs în zona curbei de la intersecția cu strada Dianei. Autoturismul care a derapat, un Opel, circula dinspre strada Gral. Eremia Grigorescu. Din primele date reiese că au fost persoane rănite. Este vorba despre pasageri aflați în cele două mașini, care ar fi fost preluați de ambulanțe și transportați la spital. Poliția face cercetări la fața locului și urmează să emită un comunicat cu date mai exacte despre cele întâmplate. Vom reveni.