Accident produs pe Şoseaua Râmnicu Sărat, în zona TUG, din cauza unui şofer care nu a respectat indicatorul Oprire şi a lovit maşina condusă de o femeie. Şoferiţa şi fiul său minor au fost răniţi.
Joi seară, în jurul orei 18:40, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului ar fi avut loc un eveniment rutier. „Din primele date, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Cazasului, la intersecția cu Șoseaua Râmnicu Sărat, nu ar fi respectat semnificația indicatorului OPRIRE și a acroșat un alt auto, condus de o femeie, în vârstă de 41 de ani, din Brăila. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii și a pasagerului, în vârstă de 14 ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis polițiștii.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.