Soţia interlopului brăilean Stănel Corbu a fost implicată, sâmbătă, la prânz, într-un grav accident de circulaţie, în zona intersecţiei străzilor G-ral Eremia Grigorescu - Griviţei.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în ziua de sâmbătă, 9 aprilie 2016, în jurul orei 15:05, o brăileancă în vârstă de 43 de ani (soţia lui Stănel Corbu, din cartierul Lacu Dulce) conducea autoturismul pe strada G-ral Eremia Grigorescu, circulând dinspre strada Roşiorilor, când a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. Ajunsă la intersecţia (semaforizată) cu strada Griviţei, femeia a virat stânga, către Calea Galaţi, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus din sens opus de către un tânăr de 20 de ani, de asemenea din municipiu, precizează anchetatorii, tamponându-l violent. Potrivit poliţiei brăilene, ambele autoturisme implicate în accident au pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului electric destinat conducătorilor auto.
În urma impactului deosebit de puternic, cinci persoane au suferit vătămări corporale şi au fost transportate cu mai multe ambulanţe la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. În accident au fost răniţi ambii conducători auto, două tinere aflate în autoturismului şoferiţei (victime cu vârste de 26, respectiv 11 ani), precum şi un tânăr de 19 ani aflat în autoturismul şoferului de 20 de ani. Ambii şoferi implicaţi în accidentul de sâmbătă au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul IPJ Brăila au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările. (Vom reveni)