Un tânăr de 22 de ani a fost bătut cu sticle în cap până şi-a dat sufletul, după ce a scăpat ca prin minune dintr-un accident provocat de agresori. Victima era pasager pe un moped condus de un amic, când au fost tamponaţi din spate de atacatori. După accident, aceştia l-au bătut şi au dărâmat peste el un gard. Suspecţii au dispărut de la faţa locului, în maşina cu care îşi urmăriseră victimele, lăsând în urmă, fără să-şi dea seama, plăcuţa de înmatriculare căzută în urma impactului cu mopedul. Poliţiştii au pornit în căutarea agresorilor şi aşteaptă rezultatul examenului medico-legal, pentru a stabili dacă tânărul a decedat în urma accidentului rutier sau în urma loviturilor agresorilor.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 4.00, când Marin Jantea şi amicul său Dorin Pica, de 21 de ani, ambii din comuna Traianu, s-au urcat pe moped şi au plecat spre casă, de la discoteca unde s-au distrat toată noaptea. Pe DJ 202 B, pe raza localităţii Urleasca, tinerii au observat că sunt urmăriţi de o maşină care încerca să-i împingă afară din şosea, la un moment dat ocupanţii autovehiculului începând să arunce cu sticle spre ei. Speriat, conducătorul mopedului, Dorin Pica, a mărit viteza, sperând să scape de urmăritori, însă maşina i-a ajuns din urmă şi i-a lovit puternic din spate, aruncându-i din şa. Agresorii au coborât din autovehicul şi au sărit asupra celor doi tineri ameţiţi de izbitură, lovindu-I pe unul dintre ei în cap cu nişte sticle. În final, când au văzut că tânărul de 22 de ani nu mai mişca, zăcând fără suflare într-o baltă de sânge, atacatorii au rupt gardul unei gospodării din apropiere şi l-au dărâmat peste acesta. Proprietarii casei au auzit zgomot şi au ieşit în curte, însă atacatorii dispăruseră în noapte, lăsând în urma lor, fără să-şi dea seama, plăcuţa de înmatriculare a maşinii, cu numărul AZ 754 RL şi geamul lămpii de semnalizare dreapta faţă, ce căzuseră în iarbă. "Din primele cercetări am stabilit că este vorba despre un autoturism marca Volvo, cu număr de Italia, care a tamponat din spate mopedul care circula regulamentar pe DJ 202 B. După producerea evenimentului, conducătorul auto şi cei patru pasageri au coborât din autoturism şi i-au agresionat pe cei doi tineri, părăsind apoi locul accidentului. Ca urmare a acestui incident, unul dintre tineri a decedat", a precizat cms. Dorel Vâlsan, adjunctul şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila.
Rudele decedatului nu-şi explică agresiunea, dat fiind că victima, spun ei, era foarte cuminte şi nu s-a certat niciodată cu nimeni. "Nu consuma băuturi alcoolice, nu consuma nimic, doar atât că voia să se distreze şi el şi se mai ducea la discotecă. Bănuiesc că e o crimă, ceva, nu ştiu dacă poate să fie accident. Băiatul mişca după tamponare, dar când a vrut să se ridice s-au dat jos din maşină şi i-au dat cu sticla în cap", spune tatăl victimei. Celălalt tânăr a scăpat cu viaţă, ajungând însă la spital cu multiple traumatisme. Poliţiştii au de furcă în identificarea agresorilor, dat fiind că proprietarul maşinii cu care aceştia circulau este plecat în Italia de două luni. Oamenii legii spun că astfel de cauze nu rămân nerezolvate, însă acest lucru implică mobilizarea unui număr foarte mare de poliţişti şi consum de combustibil.