Mergi la conţinutul principal

Accident în lanţ pe DE 584

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că totul a plecat de la Lucian C. (20 de ani) din satul Lanurile, comuna Viziru, care conducea un autoturism "Hyundai" pe drumul mai sus menţionat. La un moment dat, şoferul a încercat să depăşească două tiruri, însă a intrat în coliziune frontală cu autoturism "Renault" condus regulamentar de Cristinel C. (31 de ani) din localitatea Alexandria, judeţul Teleorman. În urma impactului, "Hyundai"-ul a ieşit în decor, "Renault"-ul fiind proiectat într-unul dintre tiruri. Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, iar lui Lucian C. i s-a reţinut permisul de conducere pentru depăşire neregulamentară, fiind totodată sancţionat contravenţional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro