Astăzi, are loc ultima etapă a turului turneului play-off în Seria întâi a Ligii a II-a, o rundă interesantă, cu două derby-uri, primul are loc de la ora 11.00 între Academica Clinceni şi Dacia Unirea Brăila, cel de-al doilea, de la 17.30, în direct la Digisport, între Rapid Bucureşti şi Dunărea Călăraşi. Ieri, fotbaliştii brăileni au efectuat un antrenament pe Stadionul Municipal, iar în jurul prânzului au plecat spre Clinceni, acolo unde astăzi vor să obţină o victorie în faţa echipei FC Academica şi să rămână cu şanse reale în lupta pentru primele două locuri. Pentru acest meci, cu excepţia lui Gabriel Iosofache, tot lotul echipei Dacia Unirea este valid.
"Ţinând cont de faptul că primele două clasate joacă între ele consider că este cel mai potrivit moment să ne apropiem de una dintre ele. Şase puncte în "dubla" cu Academica Clinceni ar însemna enorm în lupta pentru promovare. Avem valoare şi pretenţii să ne luptăm pentru primele locuri, trebuie să aducem puncte de afară. Mergem să câştigăm la Clinceni", a declarat Alin Pânzaru. Tot astăzi, de la ora 17.00, SC Bacău va juca pe teren propriu cu Farul Constanţa.
Clasamentul la zi:
1 Dunărea Călăraşi 4 2 2 0 11-3 31
2 Rapid Bucureşti 4 2 0 2 5-6 31
3 Dacia Unirea Brăila 4 2 1 1 9-5 28
4 Academica Clinceni 4 1 2 1 8-8 24
5 SC Bacău 4 2 1 1 7-6 22
6 Farul Constanţa 4 0 0 4 2-14 19