Acțiuni de control în zona piețelor și a centrelor comerciale. Încălțăminte ”de firmă”, confiscată de polițiști | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acțiuni de control în zona piețelor și a centrelor comerciale. Încălțăminte ”de firmă”, confiscată de polițiști

• au fost legitimate mai multe persoane, verificate unități de alimentație publică de tip cafe-bar și agenți economici • au fost controlate și autovehicule din zonă, iar șoferii au fost  testați cu aparatul etilotest • în cadrul acțiunilor a fost constatată în flagrant o infracțiune, la o societate fiind depistate două femei din județul Vrancea, care vindeau încălțăminte ce păreau a fi ”de firmă”, dar pentru care nu aveau acte

 

Atenție de unde cumpărați haine și încălțăminte ”de firmă”, pentru că sunt și multe cazuri când produsele au anumite etichete, dar acestea sunt false.

La data de 21 iulie, duminică, în intervalul orar 09:00-12:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroul Proximitate împreună cu jandarmii și polițiști locali au acționat în sistem integrat în zona piețelor din municipiul Brăila și a centrelor comerciale. Activitatea s-a desfășurat în scopul prevenirii faptelor antisociale, prevenirea infracțiunilor stradale, depistarea infracțiunilor privind pescuitul și acvacultura precum și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
În acest context, au fost legitimate persoane, verificate unități de alimentație publică de tip cafe-bar și agenți economici, au fost controlate vehiculele din zonă, iar șoferii au fost  testați cu aparatul etilotest.
În cadrul acțiunilor a fost constatată în flagrant delict o infracțiune. ”În urma unui control efectuat la o societate comercială situată în municipiul Brăila, polițiștii din cadrul Biroului Proximitate au depistat două femei, de 34 și 35 de ani, ambele din județul Vrancea,  în timp ce ofereau spre vânzare mai multe articole de încălțăminte ce purtau însemne ale unor mărci înregistrate, fără a deține documente legale. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au transmis polițiștii.
În cauză s-a intocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro