• sâmbătă, polițiștii au constatat 121 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar intervențiile au fost imediate și ferme • au fost aplicate amenzi în valoare de peste 32.000 de lei • duminică au fost constatate 215 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar polițiștii au aplicat amenzi în valoare de aproape 100.000 de lei.
Peste 300 de persoane legitimate, peste 200 de vehicule oprite pentru control și amenzi ce au depășit 32.000 de lei, în cursul zilei de sâmbătă. La data de 15 iunie, polițiștii au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. La nivelul întregului județ, oamenii legii au organizat 13 acțiuni și au intervenit la 57 de evenimente, dintre care 48 au fost sesizate de cetățeni prin apel de urgență 112. ”Polițiștii au constatat 121 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 32.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, doi șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. În total, sâmbătă, pe raza județului, au fost semnalate 25 de posibile infracțiuni”, au spus polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Tot la data de 15 iunie, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Secția 1 și 2 Poliție Rurală Brăila și Biroul Ordine Publică au desfășurat razii de amploare în zona de competență pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor săvârșite cu violență. Au fost și activități pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Potrivit polițiștilor, în cadrul raziilor au fost verificate mai multe societăți comerciale, legitimate 310 persoane, controlate 206 vehicule, șoferii acestora fiind testați cu aparatele din dotare. Polițiștii au constatat 87 de fapte antisociale pentru care au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 27.845 de lei.
Șoferi băuți, la Vădeni și Însurăței
Sâmbătă, în câteva ore, polițiștii au scos din trafic șoferi care puneau în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, înainte ca vreun eveniment nefericit să se producă.
În cadrul acțiunilor desfășurate, la ora 18:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Vădeni, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Brăila.
Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Pe timp de noapte, la data de 15 iunie, la ora 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței au oprit în trafic un tânăr de 30 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. ”Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările”, au spus polițiștii.
Șapte șoferi au rămas fără permis de conducere, duminică
Duminică, polițiștii au intervenit la 63 de evenimente, dintre care 55 au fost sesizate de cetățeni prin 112. Au fost constatate 215 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar polițiștii au aplicat amenzi în valoare de aproape 100.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, șapte șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, două certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. În total, duminică, pe raza județului, au fost semnalate 37 de posibile infracțiuni.
În cadrul acțiunilor, la ora 23:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Vădeni, au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Zăvoaia. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
La ora 23:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un bărbat de 40 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Buzăului din municipiu.
Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au constatat că are dreptul de a conduce suspendat. În cauză continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.