Acțiunea „BLOCADA”, la Brăila. Sute de persoane legitimate, amenzi de peste 150.000 lei și dosare penale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acțiunea „BLOCADA”, la Brăila. Sute de persoane legitimate, amenzi de peste 150.000 lei și dosare penale

• în cadrul acțiunii, desfășurată în sistem integrat în acest week-end, polițiștii și jandarmii au desfășurat acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale • au fost și razii pe timp de noapte, iar polițiștii au depistat șoferi drogați, dar au găsit și o bâtă de baseball într-un autoturism, pe Șoseaua Buzăului • au fost efectuate controale în mai multe societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO

 

«Blocada» polițiștilor și mascaților, în municipiu și județ! Sute de persoane legitimate, controale de amploare în săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, dar și pe arterele de circulație pentru depistarea șoferilor băuți, drogați sau care dețineau arme albe în autoturisme. Amenzi de peste 150.000 lei și dosare penale.

Activitățile și controalele au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

În numai 24 de ore (n.r. - vineri/sâmbătă), au fost organizate și desfășurate 15 acțiuni menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății și s-a intervenit la 50 de evenimente, 38 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 13 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare. În intervalul orar 17:00-22:00, efectivele Serviciului Rutier, ale Poliției Ianca, Făurei și Însurăței și ale Jandarmeriei au fost suplimentate și au desfășurat acțiuni de tip Blitz pe raza de competență pentru combaterea infracțiunilor săvârșite cu violență și reducerea riscului rutier. În cadrul acțiunilor au fost legitimați peste 100 de cetațeni, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv, au controlat peste 80 de autovehicule, au verificat 35 de societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au aplicat 47 de sancțiuni pentru neregulile constatate în valoare totală de peste 32.000 lei, au efectuat 62 de testări alcoolscopice și au reținut 3 permise de conducere”, au transmis reprezentanții Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 

Razii pe timp de noapte. Bâtă de baseball găsită într-un autoturism, pe Șoseaua Buzăului

La rândul lor, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila și ai Secțiilor 3 și 5 de Poliție Rurală au acționat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru prevenirea faptelor antisociale, a infracțiunilor contra patrimoniului, pentru verificarea deținătorilor de valori si a furnizorilor de servicii de securitate privată, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul conducătorilor de motociclete și autovehicule înmatriculare în alte state. Potrivit polițiștilor, în acest context, au fost legitimate 58 de persoane, verificate 11 societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost controlate 50 de vehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 38 de șoferi și cu aparatul drugtest 6 șoferi, au fost verificați 17 agenți de pază și 4 ATM-uri.

De asemenea, au fost constatate în flagrant delict două infracțiuni. În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 02:20, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Buzăului din municipiu. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal.

La ora 00:35, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic, un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Șoseaua Buzăului din municipiu. Polițiștii au efectuat controlul autoturismului, în habitaclu fiind găsită o bâtă de baseball cu lungimea de 73 de cm. Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, iar pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, au mai spus polițiștii.

 

Au continuat raziile de tip «Blocada», sâmbătă și duminică

În zilele de sâmbătă/duminică, polițiștii sprijiniți de jandarmi, au continuat acțiunile în stradă, având ca prioritate prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.

În cadrul acțiunii BLOCADA, polițiștii și jandarmii au desfășurat 17 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.

Activitățile și controalele de duminică au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 56 de evenimente, 49 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 176 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 64.000 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 4 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite. În intervalul orar 19:30-01.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale împreună cu jandarmii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru identificarea persoanelor care au săvârșit sau pregătesc săvârșirea faptelor antisociale în mediul stradal, verificarea unităților de alimentație publică și pariuri sportive, zone aglomerate precum și depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive sau fără permis de conducere în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră. Au fost legitimate peste 50 de persoane, verificate societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO și 18 ATM-uri, au fost controlate vehiculele (șoferii fiind testați cu aparatul etilotest, precum și cu aparatul drugtest)

În cadrul acțiunilor a fost constatată în flagrant delict o infracțiune și a fost depistată o persoană pe numele căreia este emis mandat de arestare în vederea extrădării”, au mai arătat polițiștii din cadrul IPJ Brăila.

Au fost puse la dispoziție filmări și fotografii, care suprind amploarea activităților efectuate în acest week-end de oamenii legii.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro