Acțiunea «Blocada» îi blochează pe infractori. Șoferiță testată pozitiv la patru substanțe psihoactive | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acțiunea «Blocada» îi blochează pe infractori. Șoferiță testată pozitiv la patru substanțe psihoactive

pe data de patru septembrie, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 14 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri • pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 56.945 de lei

 

Amenzi de aproape 60.000 lei și 11 șoferi lăsați fără permis de conducere, în prima zi a săptămânii. Polițiștii au continuat acțiunea ”Blocada” și i-au pus la punct pe indivizii certați cu legea, fie cei care comit infracțiuni cu violență, dar și pe șoferii care se urcă băuți sau drogați la volan. O șoferiță a fost testată pozitiv la patru substanțe psihoactive.

La data de patru septembrie, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 14 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.

Activitățile și controalele au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 41 de evenimente, 33 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 141 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 56.945 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare. În cadrul acțiunilor au fost legitimați cetățenii, fiind informați cu privire la riscurile consumului de droguri și consecințele unui comportament agresiv și controlate autovehiculele oprite”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

                                                        

O tânără șoferiță a consumat patru substanțe psihoactive

În intervalul orar 22:00-00:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Biroului Rutier și Biroului Ordine Publică au acționat pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. În acest context, au fost legitimate 18 persoane, au fost controlate 18 vehicule, 18 șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și doi șoferi cu aparatul drugtest.

În cadrul acțiunilor a fost constatată în flagrant delict o infracțiune. În noaptea de 5 septembrie, la ora 00:25, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic o tânără de 23 ani din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Buzăului din municipiu.

Fiind testată cu aparatul drugtest, rezultatul a indicat consumul a patru substanțe psihoactive, fiind condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, au precizat polițiștii.

Potrivit polițiștilor, scopul acestor acțiuni este de a descuraja potențialii infractori și de a crea o atmosferă de siguranță în comunitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro