Acţiunile statului la Eximbank vor fi administrate de acum înainte de Ministerul de Finanţe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acţiunile statului la Eximbank vor fi administrate de acum înainte de Ministerul de Finanţe

Până la emiterea OUG, 95% din capitalul Eximbank aparţinea statului român şi era administrat de AVAS. În expunerea de motive, Guvernul spune că "problemele cu care se confruntă AVAS impun stabilirea unei alte instituţii publice care să gestioneze acţiunile statului", iar aceasta va fi Ministerul de Finanţe.
Cât priveşte transferarea sumelor ce reprezintă dividende ale statului către buget, Executivul menţionează că are nevoie de aceşti bani pentru investiţii. "Cerinţele investiţionale la nivel naţional şi imperativul continuării creşterii economice impun identificarea unor noi surse de finanţare. În acest sens, se impune ca statul să beneficieze şi să utilizeze toate sursele de finanţare de care dispune, inclusiv profitul obţinut de una din cele două bănci la care statul deţine capitalul majoritar, în speţă Eximbank. (..) Neadoptarea măsurilor propuse ar afecta grav programul naţional de investiţii şi obiectivele privind crearea de locuri de muncă ", spune Guvernul. Din datele contabile ale Eximbank profitul nerepartizat până în prezent este următorul: pentru anul 2008: 52.980.000 milioane lei, pentru anul 2009: 80.068.776 lei, pentru anul 2010: 49.260. 234 de lei, în total 182.309.010 lei. De menţionat că nu toţi aceşti bani merg către bugetul de stat, ci potrivit reprezentantului Guvernului prezent la dezbateri: 50% se duc către buget, 40% rămân la bancă pentru dezvoltare, iar 10% se repartizează către salariaţi.
Ordonanţa Guvernului a fost vehement criticată de PSD. Senatorul Gheorghe Marcu a susţinut că statul nu ar trebui să încaseze dividende, ci să mărească capitalul social al băncii pentru ca oamenii de afaceri să beneficieze de pe urma capitalului autohton. "În loc să mărim capitalul şi măcar să copiem modelul instituţiilor de credit de pe piaţă, vedeţi cât de mare este nevoie de capital românesc în actualele condiţii, noi distrugem o bancă cu capital românesc", a declarat el.
Actul normativ a fost apărat de udemeristul Tiberiu Gunthner, care s-a arătat mirat că Senatul critică Guvernul chiar şi atunci când ia nişte "decizii transparente şi nu rezolvă pe sub masă" asemenea situaţii.
OUG a fost sprijinită şi de liberali. Dan Radu Ruşanu a spus că trecerea Eximbank de la AVAS la Finanţe se impune din cauza hotărârii judecătoreşti prin care AVAS trebuie să plătească păgubiţii de la FNI, iar activele Eximbank ar fi periclitate. "Se poate pune oricând sechestru pe conturile AVAS şi implicit ale Eximbank. Aceasta e raţiunea pentru care a trecut banca la Ministerul de Finanţe. Nu am apărat niciodată acest Guvern, nu o fac nici acum, dar asta ne-ar mai lipsi acum ca CEC sau Eximbank să intre în insolvenţă din cauza acestei situaţii. Grupul PNL va susţine această ordonanţă", a spus Ruşanu.
La final, legea a fost adoptată, în favoare ei votând 68 de senatori, în timp ce 29 au votat împotrivă, iar trei s-au abţinut. Legea merge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro