Firmele de deszăpezire continuă să acţioneze în municipiu, pe cartiere. Primarul Aurel Simionescu a declarat că a dat dispoziţie să se intervină în cartierele Hipodrom şi Obor, iar în weekend - în zona Vidin - Progresul. "Şi aseară (n.r. miercuri) au mai intrat să deszăpezească în Buzăului - Radu Negru. O să discut astăzi (n.r. ieri) să intre diseară în zona Hipodrom - Obor. După aceea, pentru sâmbătă - duminică ar trebui să acţioneze în zona Progresul - Vidin, adică toată partea din nordul oraşului", a declarat Simionescu. Edilul şef a recunoscut că s-a acţionat foarte lent pentru deszăpezirea oraşului, însă, spune acesta, nici vremea nu a fost de ajutor. "M-am uitat şi aseară (n.r. miercuri) - pentru că am stat după ei -, din cauza efectulului îngheţ/dezgheţ şi a gheţii rămase pe străzile respective, a trebuit să treacă de cinci ori cu lama pe acelaşi spaţiu. Dădeau cu sare şi iarăşi luau câte un strat. Am avut inclusiv pentru portul militar o acţiune ieri-noapte (n.r. miercuri) ca să putem să spargem făgaşele acelea care se crează. Pentru zona Buzăului, Milcov, Radu Negru, partea de Viziru I, Cocorilor, Lebedei şi toate celelalte, la fel, am stat cu oameni cu greble după ei, ca să poată lua câte un strat şi să nu mai existe acele făgaşe, pentru că asta este problema pe care o avem acum", a conchis sursa citată.