Acţiuni pentru prevenirea victimizării minorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Acţiuni pentru prevenirea victimizării minorilor

• polițiștii, împreună cu reprezentanți ai Centrului Antidrog Brăila și jandarmi, au derulat activități de prevenire a consumului și traficului de substanțe interzise, de prevenire a violenței domestice și a discriminării, în zona Pieței Vidin • activitățile au vizat creșterea gradului de informare a minorilor și adulților cu privire la fenomentul de discriminare și consecințele acestuia, prevenirea și gestionarea situațiilor conflictuale generate de discriminare

 

Poliţiştii s-au întâlnit cu cetăţenii, în zona Pieţei Vidin, unde au transmis informaţii cu privire la fenomentul de discriminare și consecințele acestuia, prevenirea și gestionarea situațiilor conflictuale generate de discriminare.

La data de 11 iulie, în intervalul orar 10:00-12:00, polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brăila și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Braila, Compartimentul Prevenirea și Combaterea Faptelor Sociale au derulat activități de prevenire a consumului și traficului de substanțe interzise, de prevenire a violenței domestice și a discriminării, în zona Pieței Vidin, din municipiu.

Programul Județean de Prevenire a victimizării minorilor reprezintă o prioritate a I.P.J. Brăila pentru anul 2024, astfel că activitățile desfășurate au vizat creșterea gradului de informare a minorilor și adulților cu privire la fenomentul de discriminare și consecințele acestuia, prevenirea și gestionarea situațiilor conflictuale generate de discriminare, modalități de informare privind discriminarea, în cadrul proiectului național de prevenire a discriminării "Fără discriminare!". În plus, au fost transmise informații atât pentru potențialele victime dar şi informaţii pentru potenţialii agresori, în scopul descurajării săvârşirii de acte de violenţă domestică, faptele penale şi contravenţionale pentru care pot fi pedepsiţi agresorii în cazul actelor de violenţă săvârşite asupra membrilor de familie, ordinul de protecţie provizoriu şi ordinul de protecţie care pot fi emise împotriva acestora, recomandări pentru gestionarea prin metode care exclud violenţa, a situaţiilor conflictuale apărute în mediul familial. Activitatea s-a înscris în cadrul campaniei de prevenire a violenței domestice "Scuzele nu schimbă realitatea", derulată la nivel național”, au precizat poliţiştii.

Activitățile au avut ca scop și creșterea gradului de informare al cetățenilor asupra comportamentului cu risc victimal și infracțional care duce la situații negative și conștientizarea acestora cu privire la implicațiile traficului și consumului de droguri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro