Municipalitatea şi-a propus ca în perioada următoare să declanşeze o amplă campanie de informare în rândul Asociaţiilor de Proprietari cu privire la drepturile şi obligaţiile fiecăreia dintre părţile implicate în problematica condominială. Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Stănel Necula, cel care are în competenţe activitatea AP, ca o acţiune de prevenţie în acest sector. "În urma analizei problematicii abordate în cadrul audienţelor acordate pe parcursul anului trecut a reieşit faptul că aproximativ 80% au vizat aspecte legate de sectorul condominial. Numitorul comun al subiectelor abordate vizând Asociaţiile de Proprietari este necunoaşterea legii în acest domeniu şi de aici, derivat, necunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor ce le revin membrilor dar şi reprezentanţilor conducerii unei AP. În acest context, consider că se impune declanşarea unei campanii de informare atât în rândul membrilor AP cât şi a preşedinţilor, administratorilor şi cenzorilor AP din municipiu, cu privire la prevederile stabilite de legiuitor în domeniul condominial", ne-a declarat Stănel Necula, punctând că printre măsurile avute în vedere se numără tipărirea unor materiale informative tip broşuri care să fie distribuite AP-urilor, participarea reprezentanţilor Primăriei la şedinţele AP, precum şi invitarea pe rând a conducerilor asociaţiilor la discuţii în cadrul audienţelor acordate săptămânal. De asemenea, un alt punct asupra căruia se va insista este cel legat de atestarea/reatestarea administratorilor de AP. De altfel, examinarea anuală pe această temă a fost programată pentru prima jumătate a lunii viitoare, mai precis miercuri, 10 martie. Actele care se vor anexa la cererea de atestare formulată de către candidaţi sunt: curriculum vitae; copii legalizate de pe actele de stare civilă; copii legalizate de pe actele de studii, inclusiv a Certificatului de pregătire profesională pentru funcţia de administrator de imobile; certificatul de cazier. Evaluarea se va face prin intermediul unei probe scrise, urmată de un interviu susţinut cu membrii comisiei de atestare. Candidatul se consideră admis dacă la fiecare probă a obţinut cel puţin nota şapte.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.