Abonamentele Braicar pentru elevi, din nou în dezbaterea CLM | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Abonamentele Braicar pentru elevi, din nou în dezbaterea CLM

• propunerea este de acordare a unei subvenţii de 50%, însă pe perioada unui întreg an calendaristic, adică inclusiv în vacanţe • vizaţi sunt elevii de gimnaziu şi cei din ciclul liceal şi şcoli profesionale 

 

Astăzi, în şedinţa Consiliului Municipal se reia discuţia pe tema abonamentului subvenţionat pentru elevi. Consilierii au la mapă un proiect de hotărâre vizând acordarea unei facilităţi la transportul în comun pentru elevii de gimnaziu, liceu şi şcoli profesionale, nu doar studenţilor, care au de câteva luni bune gratuitate pe autobuze şi tramvaie. Proiectul în discuţie prevede acordarea unei subvenţii de 50% din preţul abonamentului, dar pe un întreg an calendaristic, nu doar pe perioada anului şcolar. Demersul legislativ vine la o lună după ce Prefectura Brăila nu a dat avizul de legalitate pe un proiect similar, dar care-şi propunea acordarea facilităţii de transport gratuit elevilor din ciclul liceal şi şcoli profesionale.

“Intrăm în şedinţa CLM din această lună cu un proiect de hotărâre privind acordarea abonamentelor către elevi, indiferent că vorbim de ciclul gimnazial sau de liceu ori şcoală profesională, subvenţionate 50%, pe perioada întreg anului calendaristic. În paralel, deputaţii PSD de la Brăila au depus în Parlament un proiect de lege prin adoptarea căreia se va ajunge ca administraţiile publice locale, adică primăriile, să poată acorda subvenţii de peste 50% pentru transportul elevilor pe întreg anul calendaristic”, a explicat, ieri, în cadrul conferinţei săptămânale de presă, primarul Brăilei, Marian Dragomir

Reamintim că în şedinţa CLM de la finele lunii aprilie, a fost aprobată o hotărâre prin care se acorda gratuitate pe transportul în comun elevilor de liceu şi şcoli profesionale, cu condiţia ca beneficiarii să nu acumuleze mai mult de 3 absenţe în luna anterioară acordării abonamentului gratuit. O statistică la nivel de municipiu arăta că aproximativ 6.400 de liceeni, la cursuri de zi, ar fi putut beneficia de această facilitate, decontarea fiind gândită a se face lunar din bugetul unităţilor de învăţământ, pe baza facturilor emise de „Braicar”, la o valoare medie de circa 55 lei/persoană, în funcţie de numărul de zile de şcoală într-o lună. Numai că în cursul lunii mai a venit şocul: Prefectura Brăila nu şi-a dat avizul de legalitate pe acest proiect, motivând că acordarea unei gratuităţi (100%) în condiţiile votate de consiliul local la finele lunii aprilie, ar reprezenta o facilitate suplimentară în contextul în care elevii oricum aveau reducere de 50%. La vremea respectivă, municipalitatea a anunţat că nu va contesta în instanţă poziţia Prefecturii, dar a punctat că urmează să vină cu o nouă formă de facilitate, ceea ce, de altfel, se şi întâmplă în şedinţa CLM de astăzi. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro