Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Mariean Ioniţă, directorul general al SC "Electiv Prod" SRL, anchetat pentru emiterea unor file cec fără a avea disponibil suficient şi pentru emiterea unor file cec completate în mod fals sau incomplet (conform Legii nr. 59/1934 modificată). Patru dintre partenerii de afaceri ai lui Ioniţă s-au constituit părţi civile în procesul penal, solicitând peste 690.000 de lei despăgubiri. De precizat, însă, că procurorii nu au putut reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de înşelăciune, pentru că acesta nu a indus în eroare partenerii de afaceri. Practic, Mariean Ioniţă nu şi-a putut achita datoriile pentru că, la rândul său, nu a primit de la partenerii comerciali banii pentru mărfurile vândute
"Nu am avut intenţia de a înşela partenerii comerciali"
Potrivit dosarului penal nr. 1136/P/2013 al PT Brăila, SC "Electiv Prod" SRL a fost înfiinţată în anul 2003 de Mariean Ioniţă şi soţia sa, având ca principal obiect de activitate abatorizarea şi comercializarea porcinelor. Soţia inculpatului a fost desemnat administrator unic, iar acesta director comercial, însă de întreaga activitate a societăţii s-a ocupat Mariean Ioniţă.
În anii care au urmat, Ioniţă a colaborat cu mai multe societăţi comerciale de creştere a porcilor. Numai anul trecut a încheiat şapte contracte cu SC "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL care i-a livrat, în perioada 4-20 iunie 2013, porcine în valoare de 633.258,60 lei, precizează anchetatorii. "Electiv Prod" a achitat o mică parte din datorie, iar pentru suma restantă de 610.612,12 lei a emis 17 file cec, având ca termen de decontare 20 de zile de la data facturării.
Inculpatul a declarat că s-a deplasat personal la patronul "Complexului", Gheorghe Caruz, şi i-a spus că nu are în cont banii necesari achitării primei file cec, a cărei plată urma să se facă pe 24 iunie 2013, motivând că, la rândul său, nu încasase banii de la clienţi. Rând pe rând, filele cec emise au fost refuzate la plată, iar în august 2013 SC "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL, apoi şi reprezentanţii băncii, au sesizat parchetul.
Întrucât încasa cu mare greutate banii de pe piaţă, Mariean Ioniţă a solicitat insolvenţa SC "Electiv Prod" SRL Brăila, în cadrul procedurii de reorganizare fiind depus un grafic de eşalonare a plăţilor, aprobat de judecătorul sindic. "Inculpatul a declarat că nu a avut intenţia de a înşela partenerii comerciali, întrucât funcţionează pe piaţă de circa 11 ani, timp în care a abatorizat peste 300.000 de porcine, însă actuala situaţie economică a generat disfuncţionalităţi care l-au împiedicat să-şi plătească datoriile", precizează procurorul de caz.
Potrivit dosarului penal, în perioada 31 mai - 31 august 2013, societatea inculpatului a achiziţionat carburant în valoare de 19.875,55 lei de la SC "Rompetrol Downstream" SRL (cele două firme derulau afaceri din anul 2009), însă, în momentul în care "Rompetrol" a introdus fila cec la plată, a fost decontată doar suma de 1.633,06 lei, rămânând un rest de 18.242,49 lei (sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă în procesul penal).
În afară de SC "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL şi SC "Rompetrol Dounstream" SRL, s-au mai constituit părţi civile în procesul penal: SC "Select Pig Logistic Cooperativa Agricolă" (cu suma de 58.977,38 lei) şi SC "SF TEX" SA Galaţi (cu 3.095,55 lei).
Procurorii precizează că nu au putut reţine în sarcina inculpatului infracţiunea de înşelăciune, pentru că acesta nu a indus în eroare partenerii de afaceri. Practic, Mariean Ioniţă nu şi-a putut achita datoriile pentru că, la rândul său, nu a primit de la partenerii comerciali banii pentru mărfurile vândute.