Directorul de resurse umane din Uttar Pradesh (stat din nordul Indiei cu o populaţie mai mare decât a Braziliei), Prabhat Mittal, s-a declarat şocat de numărul de CV-uri depuse. Numai intervievarea candidaţilor ar urma să dureze peste trei ani. Salariul este de 16.000 de rupii (243 de dolari) pentru acest tip de slujbe, care presupun prepararea ceaiului şi plimbarea de dosare între birourile administraţiei centrale. Printre cerinţe se numără absolvirea studiilor primare şi capacitatea de a merge pe bicicletă, însă printre candidaţi se află cel puţin 255 de oameni care au doctorat şi 150.000 de absolvenţi de facultate.
India are o populaţie tânără disproporţionat de mare, jumătate din locuitori având vârste sub 25 de ani. În următoarele două decenii, populaţia activă a ţării va creşte cu 300 de milioane, ceea ce reprezintă aproape echivalentul întregii populaţii a SUA.
Aşa-numitul dividend demografic este unul dintre motivele pentru care economiştii prognozează niveluri de creştere economică ale Indiei mai mari decât ale Chinei, care se confruntă cu o populaţie mai îmbătrânită. Totuşi, dacă nu vor fi create locuri de muncă, atunci acest avantaj demografic s-ar putea transforma într-o povară.