92 de persoane au fost depistate, în perioada 1-12 februarie, că locuiau ilegal pe teritoriul României, iar 14 dintre acestea au fost duse sub escortă până la punctul de trecere a frontierei, anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au efectuat, în perioada 1 - 12 februarie, 81 de controale, atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini la nivel naţional.
În cadrul acţiunilor, "92 de oameni au fost depistaţi în situaţii ilegale, cei mai mulţi în Bucureşti şi pe raza de competenţă a judeţelor Timiş, Arad şi Satu Mare. Dintre aceştia, trei au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, 61 au primit decizii sau comunicări de părăsire a teritoriului României, 5 au solicitat o formă de protecţie internaţională iar pentru 23 s-au dispus alte măsuri", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Pentru 14 persoane, au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă până la punctul de trecere a frontierei.
Poliţişti au aplicat 263 de sancţiuni, în valoare totală de 63.350 lei, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei.