90% şanse ca fostul viceprimar PDL Necula să devină liberal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

90% şanse ca fostul viceprimar PDL Necula să devină liberal

Fostul viceprimar democrat - liberal Stănel Necula, spune că, în proporţie de 90%, este decis să semneze adeziunea la PNL Brăila.

Asta deşi, recent, liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, a anunţat ca un lucru gata făcut intrarea lui Necula în PNL. Cu toate că riscă să pară, dacă nu altceva, măcar nehotărât, fostul viceprimar spune că decizia finală o va lua în câteva zile. Întrebat despre motivul pentru care, spre deosebire de colega sa aflată în aceeaşi situaţie, Giana Pătraşcu, el a păstrat o nebuloasă în jurul deciziei sale, Necula ne-a declarat că, înainte de toate, a dorit să clarifice odată pentru totdeauna situaţia pe care o avea în cadrul PDL Brăila, dar şi să cunoască mai bine partidul în care ar urma să îşi desfăşoare pe viitor activitatea politică.

"Am de luat o decizie importantă şi trebuie să tratez asta cu multă seriozitate. Am avut şi am discuţii cu PNL, pentru o colaborare pe termen mediu şi lung, aşa că a trebuit să mă interesez mai înainte despre proiectele pe care le au ei. Eu cunosc PNL-ul doar prin prisma relaţiilor pe care le-am avut ca viceprimar şi trebuie să văd lucrurile şi dintr-o altă perspectivă. În plus, eu fiind exclus din PDL Brăila într-un mod nestatutar, după părerea mea, am simţit că este corect să informez şi conducerea centrală a partidului despre ce se întâmplă la Brăila. Am făcut contestaţii, dar mi s-a răspuns într-un mod neserios şi nestatutar şi de la Bucureşti...Oricum, până nu primeam răspunsul de acolo, nu puteam lua o decize privind PNL-ul, iar răspunsul de la PDL Bucureşti de abia mi-a venit", ne-a explicat Necula. Acesta a mai adăugat că, în ciuda zvonurilor apărute pe piaţa politică în ultima vreme, PNL a fost şi rămâne singurul partid cu care ar fi interesat să colaboreze: "Eu sunt un om fundamental de dreapta, aşa că PNL a fost singurul partid cu care am discutat. În acest moment mi-am format o părere şi decizia o voi lua în câteva zile, dar, în proporţie de 90%, pot să zic că m-am hotărât în favoarea colaborării cu PNL", a mai adăugat Stănel Necula.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro