8 ani la închisoare pentru violatorul de copii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

8 ani la închisoare pentru violatorul de copii

* magistrații Curții de Apel Galați au dat condamnarea finală față de inculpatul T.C. judecat pentru infracțiunile de viol și corupere sexuală asupra minorilor * în urma apelului formulat la instanța superioară, bărbatul care a întreținut raporturi sexuale orale cu un copil și l-a pus să vizioneze materiale pornografice nu a obținut o pedeapsă mai blândă * la CA Galați a fost respins apelul ca nefondat, iar inculpatul a rămas cu pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare de la Judecătoria Brăila

 

Violatorul unui minor își va petrece următorii 8 ani la închisoare. Inculpatul T.C. a primit sentința finală la Curtea de Apel (C.A.) Galați, unde i-a fost respins apelul formulat împotriva soluției primei instanțe. Bărbatul este acuzat că a întreținut raporturi sexuale orale cu un copil și l-a pus să vizioneze materiale pornografice.

După cum se arată în soluția postată pe site-ul CA Galați, judecătorii au respins, ca fiind nefondat, apelul formulat de inculpatul T. C. împotriva sentinței penale din 16 februarie pronunțată de Judecătoria Brăila. Se menține starea de arest a inculpatului care a batjocorit un copil și care a încercat în zadar să scape din spatele gratiilor, ba chiar să obțină o condamnare mai ușoară. “Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive a inculpatului T.C. Dispune avansarea – din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Galați – a onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu. Obligă pe inculpatul-apelant T. C. la plata de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă, se arată în soluția pronunțată la sfârșitul lunii iunie de Curtea de Apel Galați.

În februarie, inculpatul T.C. a primit pedeapsa totală de 8 ani și 4 luni închisoare la Judecătoria Brăila pentru infracțiunile de viol și corupere sexuală asupra minorilor. Anul trecut, violatorul a fost arestat preventiv și nu a scăpat de măsura preventivă. Potrivit anchetatorilor, timp de câteva luni, bărbatul a întreținut raporturi sexuale orale cu un copil căruia îi putea fi părinte.

 

Arestarea violatorului și judecata

Individul a ajuns în spatele gratiilor în februarie anul trecut, după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat Judecătoriei Brăila arestarea preventivă a unei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupere sexuală a minorilor. Cererea a fost admisă de judecător, iar inculpatul s-a mutat la arest, măsura fiind ulterior prelungită. “Din materialul probator administrat în cauză s-a reținut faptul că în perioada septembrie 2020 - 12 ianuarie 2021, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanei vătămate minore, inculpatul a întreținut acte sexuale cu aceasta, în mod repetat, în două imobile de pe raza municipiului Brăila. Totodată, inculpatul l-a determinat pe minor să vizioneze de pe telefonul său mobil materiale cu caracter pornografic. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale”, au transmis procurorii din cadrul PJ Brăila. ,

Reamintim că, la data de 22 februarie 2021, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au depistat pe un bărbat de 45 de ani din Brăila, bănuit de comiterea infracțiunii de viol și corupere sexuală a minorilor, brăileanul fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și dus apoi în fața instanței cu propunere de arestare.

Acum, individul care a dat peste cap viața unui copil va sta mai mulți ani în penitenciar și nu va mai comite vreo altă faptă penală, cel puțin pentru câțiva ani în care este încarcerat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro