42 milioane euro, plombarea drumurilor naţionale din 5 judeţe, inclusiv Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

42 milioane euro, plombarea drumurilor naţionale din 5 judeţe, inclusiv Brăila

• licitaţia este organizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi vizează o perioadă de contract de 3 ani

 

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) procedura de licitaţie pentru plombarea drumurilor şi autostrăzilor din zona de competenţă a regionalei Dobrogea care include 5 judeţe, inclusiv judeţul nostru. Potrivit anunţului publicat, procedura  vizează achiziţia de lucrări de întreţinere periodică drumuri - covoare asfaltice executate la cald, pentru o perioadă de 3 ani, privind drumurile şi o porţiune din autostrada Bucureşti-Constanţa aflate în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa. Mai exact, drumurile naţionale de pe raza judeţelor Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila şi Tulcea. Contractul multianual se va semna cu un singur agent economic, iar valoarea estimată, fără TVA, este între 19,447 milioane lei şi 194,472 milioane lei. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 13 aprilie, iar data limită de evaluare a ofertelor este 10 august. CNAIR a anunţat că nu se va organiza licitaţie electronică pentru atribuirea acestui acord-cadru, iar criteriul de atribuire stabilit este “preţul cel mai scăzut”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro