4.000 de ghiozdane şi rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

4.000 de ghiozdane şi rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos

• acţiunea face parte din programul social-filantropic “Hristos în şcoală”, îndreptat cu precădere spre copiii ce provin din familii defavorizate şi marginalizate social

 

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, urmând o mai veche tradiţie din această eparhie, la începutul noului an şcolar 2018 – 2019 a fost organizată o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din fiecare parohie.

Astfel, Centrul eparhial, prin cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul eparhiei a derulat programul social-filantropic “Hristos în şcoală”, îndreptat cu precădere spre copiii ce provin din familii defavorizate şi marginalizate social.

Concret, în săptămâna premergătoare începerii noului an şcolar, au fost achiziţionate 4.000 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare, respectiv caiete, penare, stilouri, pixuri, creioane, carioci şi rigle, toate acestea fiind predate protoieriilor şi parohiilor din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.

Programul a avut finalitate duminică, 9 septembrie, la bisericile parohiale, după Sfânta Liturghie, când preoţii au oferit copiilor cele procurate special pentru ei.

În cadrul acestei activităţi au fost implicaţi mai mulţi voluntari şi credincioşi din cadrul Consiliilor şi Comitetelor parohiale.

Prin programul social-filantropic derulat de Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost sprjiniţi 4.000 de copii, valoarea totală a ajutoarelor acordate ridicându-se la suma de 200.000 lei, sumă oferită de Centrul eparhial, cele 8 protoierii şi parohii.

“Acest ajutor acordat de biserică în fiecare an la Dunărea de Jos este de un real folos semenilor noştri cu situaţie materială precară, întrucât ei reuşesc astfel să se încadreze în normalul vieţii având cele necesare pentru un nou şi bun început de an şcolar”, transmite Arhiepiscopia “Dunării de Jos” într-un comunicat de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro