40 de preoți și credincioși brăileni au donat sânge pentru bolnavii din spitale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

40 de preoți și credincioși brăileni au donat sânge pentru bolnavii din spitale

* luni, 20 martie, dis-de-dimineață, zeci de preoți, studenți la teologie și cântăreți bisericești, în frunte cu părintele protopop Ștefan Constandache, au purces la Centrul de Transfuzie Sanguină de pe Strada Radu S. Campiniu nr. 25 și au donat sânge, în semn de solidaritate cu cei aflați pe paturile spitalelor * acțiunea face parte din Campania umanitară „Donează sânge, salvează o viață!”, implementată la nivel național de către Patriarhia Română, cu sprijinul Ministerului Sănătății

 

 

 

 

O nouă campanie de donare de sânge a avut loc în Protopopiatul Brăila, cu implicarea a zeci de preoți și credincioși.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, astăzi, 20 martie 2023, preoții din Protopopiatul Brăila, însoțiți de studenți și de alți credincioși, selectați pe baza criteriilor și condițiilor speciale pe care trebuie să le îndeplinească donatorul de sânge, au organizat o acțiune de solidaritate umană și filantropie în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor și care au nevoie urgentă de sânge. Această activitate face parte din Campania umanitară „Donează sânge, salvează o viață!”, organizată la nivel național de către Patriarhia Română, cu sprijinul Ministerului Sănătății”, ne-a precizat pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.

Astfel, în dimineața zilei de luni, 20 martie, nu mai puțin de 40 de credincioși și preoți de la parohiile de care aceștia aparțin, în frunte cu părintele protoiereu Ștefan Constandache, au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge și pentru a veni, astfel, în sprijinul semenilor aflați în suferință.

Campania de donare de sânge, derulată de mai multă vreme de Protoieria Brăila, se întemeiază pe buna cooperare, statornicită în anii precedenți, cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Brăila, instituția medicală asigurând atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât și aparatura necesară. Întrucât în multe unități spitalicești stocurile de sânge sunt insuficiente, iar viețile pacienților depind de sângele primit de la donatori, prin acțiunea de luni s-a urmărit, de asemenea, identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge în mod regulat, nu doar în anumite perioade de timp, pe tot parcursul anului, la termenele stabilite de medici.

Campania „Donează sânge, salvează o viață!” va continua și în perioada următoare la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, tot mai mulți preoți și credincioși prezentându-se benevol la cele două centre de transfuzii din Galați și Brăila, ca să doneze sânge.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro