4 ani cu suspendare pentru deputatul Bădălan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

4 ani cu suspendare pentru deputatul Bădălan

Sentinţă definitivă în "dosarul generalilor", aflat pe rolul instanţei supreme de cinci ani. Judecătorii ÎCCJ au respins recursul inculpaţilor, în frunte cu generalii Eugen Bădălan şi Mihail Popescu, dar şi al procurorilor Anticorupţie. Dacă inculpaţii au cerut pedepse mai blânde, reprezentanţii Parchetului solicitaseră completului de cinci judecători al ÎCCJ pedepse de câte 5 ani de închisoare cu executare şi degradarea militară a ofiţerilor implicaţi în prejudicierea MApN.
Deputatul Eugen Bădălan, fost şef al Statului Major al Forţelor Terestre, a fost condamnat, pe 7 decembrie 2011, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru abuzuri săvârşite şi pagube aduse statului, cu ocazia încheierii unui contract cu SC "Tofan" SRL. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi ceilalţi cinci inculpaţi din dosar.

Milioane de lei despăgubiri

Generalii Eugen Bădălan şi Mihail Popescu, foşti şefi ai Statului Major al Forţelor Terestre, generalul (r) Neculae Oţelea, fost şef Serviciu Logistic în cadrul SMFT în perioada 2001-2004, colonel (r) Toader Mandea, fost şef Serviciu financiar-contabil SMFT în perioada 2000-2004, colonel (r) Eugen Calcan, fost şef Serviciu Logistic SMFT în perioada 2000-2001 şi Simion Lincă, fost şef al Biroului juridic şi de drept umanitar SMFT în perioada 2001-2006 au fost obligaţi, prin aceeaşi decizie judecătorească, la plata unor sume de bani către MApN, parte civilă în procesul penal.
Astfel, Popescu, Mandea, Calcan şi Lincă au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 1.773.882,11 lei. De asemenea, Popescu, Mandea şi Calcan trebuie să plătească, tot în solidar, 176.475,67 lei. Oţelea, Bădălan, Mandea şi Lincă au fost obligaţi la plata unei alte sume, de 2.637.930, 07 lei şi, în fine, Bădălan, Calcan, Mandea şi Lincă vor mai plăti, tot în solidar, suma de 33.037,38 lei.
Nu în ultimul rând, instanţa supremă a decis menţinerea secretului asigurător asupra bunurilor deţinute de patru dintre inculpaţi, Bădălan, Popescu, Oţelea şi Calcan.
Cei şase inculpaţi din dosarul întocmit de procurorii DNA au subevaluat - precizează acuzarea - preţurile la deşeurile metalice rezultate din dezmembrarea tehnicii militare şi au acceptat preţuri supraevaluate la anvelope, în contractul încheiat cu firma Tofan, prejudiciind MApN, potrivit expertizei efectuate în cauză, cu 26.379.300.734 lei vechi, plus paguba pricinuită unităţii prin modul defectuos de negociere a preţurilor şi de derulare a contractului în limita valorică iniţială, respectiv 17.738.821.157 lei vechi.
Comparând valoarea anvelopelor predate cu sumele obţinute de SC Tofan Steel SRL de la unităţile de profil unde au predat tehnica nedezmembrată şi deşeurile, rezultă un beneficiu de 20 de miliarde de lei vechi, precizează acuzarea. Aceasta în condiţiile în care în ultimii ani de derulare a contractului (2001-2004) rolul Tofan Steel a fost acela de simplu intermediar între Armată şi societăţile de preluare a materialelor refolosibile, încasând, practic, diferenţa de preţ, se arăta în comunicatul DNA.

Acuzaţii grave

Potrivit procurorilor Anticorupţie, inculpaţii "şi-au încălcat şi depăşit atribuţiile funcţionale" cu ocazia negocierii, încheierii şi derulării contractului de schimb încheiat în anul 2000 între Statul Major al Forţelor Terestre şi SC Tofan Grup prin SC Tofan Steel SRL.
Contractul prevedea predarea de tehnică militară scoasă din uz la schimb cu anvelope în valoare totală de 318.592 USD (aproximativ 6.550.242.901 lei ROL) la cursul de schimb de la data derulării contractului. Din ordinul generalului Mihail Popescu, Calcan, Mandea şi Linca au participat la negocierea preţurilor. Cu toate acestea, inculpaţii nu au respectat dispoziţiile legale în vigoare (ignorând inclusiv aprobarea ministrului apărării referitoare la schimb), au aubevaluat preţurile la deşeurile metalice care ar fi rezultat din dezmembrarea tehnicii militare şi au acceptat preţuri supraevaluate la anvelope.
De fapt, inculpaţii au acceptat preţurile impuse de Tofan în defavoarea unităţilor militare. Mai mult, deşi la încheierea contractului erau scoase din funcţiune numai 1.508 mijloace fixe, s-au prevăzut a fi predate 2.874 astfel de mijloace, adică autovehicule, transportoare blindate, tractoare de artilerie ş.a.
Acuzarea a mai precizat că inculpaţii au prevăzut predarea către Tofan a 5.000 tone deşeu fier vechi, 9 tone alamă şi 5 tone cauciuc, care nu ar fi fost aprobate la schimb, prin ordin al ministrului.
În ce-l priveşte pe generalul Eugen Bădălan, acesta a fost acuzat de DNA că, deşi a încheiat un act adiţional alături de Eugen Calcan şi Simion Lincă la contractul cu Tofan Steel, totuşi nu a remediat ilegalităţile sesizate de Direcţia de Audit Intern din cadrul MApN. Practic, prin semnarea respectivului act adiţional, inculpaţii şi-au asumat derularea în continuare a contractului păgubos.
Culmea, deşi tehnica militară a fost predată nedezmembrată, ea a fost transformată scriptic în "deşeuri", care au fost facturate către SC Tofan Steel la schimb cu anvelope. Mai mult, deşi valoarea contractului, de 318.592 USD, s-a împlinit la 2 august 2002, fără a se încheia un act adiţional sau un alt contract, SMFT şi Tofan au continuat, în mod intenţionat, derularea acestuia până pe 14 septembrie 2004.

Constantin Dumitriu: "Bădălan îşi pierde calitatea de membru PDL"

Referitor la acest subiect, preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, a declarat că Eugen Bădălan, prin această condamnare, îşi pierde calitatea de membru PDL. Dumitriu ne-a mai informat că Bădălan anunţase deja, cu aproximativ trei luni în urmă, că nu mai are intenţia să candideze, din partea PDL, pentru nicio funcţie publică: "Ca urmare a sentinţei definitive dată de instanţă, deputatul Bădălan îşi pierde calitatea de membru PDL, conform statutului partidului. Despre decizia instanţei, nu sunt în măsură să comentez. Oricum, domnul Bădălan mă informase, cu vreo trei luni în urmă, că nu mai doreşte să candideze din partea PDL la parlamentare, deci se retrăsese din cursa electorală", a mai adăugat liderul PDL Brăila. În ceea ce îl priveşte pe Eugen Bădălan, acesta nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta în vreun fel decizia care îl condamnă la 4 ani de închisoare cu suspendare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro