• în urmă cu trei decenii, la biserica “Sf. Nicolae” din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a fost hirotonit arhiereu • în zi de sărbătoare, Arhiepiscopul Dunării de Jos a oficiat Sf. Liturghie şi i-a împărtăşit pe copii, mulţumind Lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în cei 30 de ani de slujire • slujba de Te-Deum a fost oficiată de Preasfinţitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud
Marţi, 18 februarie 2020, s-au împlinit trei decenii de când Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a fost hirotonit arhiereu.
În zi de sărbătoare, Arhipăstorul Eparhiei Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie la biserica “Sf. Nicolae” din Galaţi - acolo unde, în urmă cu 30 de ani, era numit arhiereu - înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa corului Catedralei Arhiepiscopale. La slujbă, au participat inclusiv două familii cu câte 10 copii, din nordul judeţului Galaţi, care au beneficiat de sprijin material din partea Protopopiatelor Tecuci şi Nicoreşti, la iniţiativa ierarhului.
“Au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în cei 30 de ani de slujire a Bisericii în treapta de arhiereu a Părintelui Arhiepiscop Casian, dar şi pentru slujitorii şi credincioşii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. La final, a fost săvârşită slujba de pomenire pentru toţi înaintaşii în scaunul Dunării de Jos, pentru preoţii, ctitorii, filantropii şi binefăcătorii trecuţi la cele veşnice”, a precizat părintele Rareş Bucur, din cadrul Eparhiei, prezent la sărbătoare.
Trei decenii în slujba Bisericii şi a credincioşilor
De la biserica “Sf. Nicolae”, ierarhul a mers la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat slujba de Te-Deum. Ierarhul basarabean a vorbit despre viaţa şi lucrarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în cei 30 de ani de rodnică şi stăruitoare râvnă în Eparhia Dunării de Jos şi a dat citire mesajului de binecuvântare transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, transmis cu prilejul fericitului eveniment. La slujbă, au fost prezenţi preoţi, oameni de cultură, oficialităţi locale, studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai mai multor facultăţi de teologie din ţară - cu toţii fii duhovniceşti ai Eparhiei Dunării de Jos.
În semn de binecuvântare şi de preţuire pentru munca depusă în parohii şi în familiile lor cu mulţi copii, trei preoţi au primit distincţia eparhială “Vrednicia Andreiană” pentru clerici. De asemenea, trei donatori au primit din partea ierarhului Dunării de Jos distincţia “Vrednicia Andreiană” pentru mireni, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul şi implicarea în lucrările de restaurare, consolidare şi îmfrumuseţare a Catedralei Arhiepiscopale. La sfârşitul slujbei, cei doi ierarhi au împărţit iconiţe şi i-au binecuvântat pe toţi cei prezenţi.
Reamintim că, în şedinţa din 12 februarie 1990, în urma cercetării canonice, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Arhimandritul Casian Crăciun în funcţia de Arhiereu vicar al Episcopiei Dunării de Jos, cu titlul de “Gălăţeanul”. Chemarea întru arhiereu s-a făcut în după-amiaza zilei de 17 februarie 1990, în biserica “Sf. Nicolae” din Galaţi, de către episcopul vicar Lucian Tomitanul şi arhiereul vicar Gherasim Vrânceanul. Ipopsifierea Arhimandritului Casian a avut loc în aceeaşi zi, în prezenţa Arhiepiscopului Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos. A doua zi, Preacuviosul Părinte Casian a fost hirotonit arhiereu în biserica “Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi, în timpul Sfintei Liturghii săvârşite de cei trei ierarhi.
În anul 1994, după trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Antim, Arhiereul vicar Casian Gălăţeanul a fost ales, de către Colegiul Electoral Bisericesc, în treapta de Episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos. Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie în anul 2009, astfel că Preasfinţitul Părinte Casian a primit titlul de Arhiepiscop al Dunării de Jos.