242 de profesori vor deveni şomeri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

242 de profesori vor deveni şomeri

* în acest fel, impactul asupra sistemului va fi minim, consideră conducerea IŞJ Brăila

În urmă cu o săptămână, învăţământul brăilean era pus în situaţia de a renunţa la 405 posturi, adică urma să se facă o reducere cu 12% a personalului didactic. Pentru că situaţia ar fi fost dramatică, inspectorul şcolar general Viorel Botea a reuşit să obţină din partea Ministerului o reducere a acestui număr. Astfel s-a ajuns la o reducere de numai 242 de posturi, care, în urma simulării, a rezultat că poate fi suportată de sistem mult mai uşor. "Această reducere cu doar 242 de posturi s-a realizat printr-o foarte bună colaborare între diferitele compartimente ale IŞJ şi cu acordul sindicatului. Măsurile concrete pe care le-am hotărât le vom face publice la sfârşitul săptămânii, după ce le comunicăm la minister şi acesta le acceptă", a spus inspectorul şcolar general Viorel Botea.

13isj2 Inspectorul şcolar general Viorel Botea a reuşit să reducă numărul de posturi care vor dispărea, de la 405 la 242 Simularea propunerilor de măsuri este foarte importantă pentru Ministerul Educaţiei, pentru că dă un feed-back cu privire la potenţialul pe care îl are fiecare propunere la nivelul judeţelor, a precizat secretarul de stat Oana Badea. "Am vrut să vedem în ce proporţie profilul fiecărui judeţ îşi va lăsa amprenta asupra celor patru propuneri de măsuri. Astfel, o măsură aşteptată într-un judeţ, care poate produce efecte benefice sistemului de învăţământ preuniversitar, poate să nu fie aplicată în alt judeţ cu succes. Niciuna dintre măsurile şi propunerile de măsuri pe care ni le-au făcut inspectoratele nu pleacă de la premise absurde. În consecinţă, am acceptat orice propuneri de măsuri pe care inspectoratele le-au identificat, pentru că măsurile care vin dinspre sistem spre noi sunt cele care se potrivesc. Conturăm, ceea ce eu numesc, fotografia exactă pentru fiecare judeţ. Este esenţial pentru noi să prioritizăm actul nostru pentru elev. Banul urmează elevul, în consecinţă, de acolo plecăm pentru recalibrarea sistemului, cadrele didactice să fie calificate şi să beneficieze de un sistem normal în care să predea orice disciplină îşi propun şi apoi restul elementelor care survin din aceasta", a mai explicat secretarul de stat Oana Badea.

Tot în aceste zile se fundamentează şi cifra de şcolarizare pentru anul viitor, iar Oana Badea, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar în Ministerul Educaţiei, a precizat că această operaţiune este esenţială pentru ca alocarea resurselor financiare per elev să fie corect constituită: "Trebuie să avem tăria să ne privim în ochi atunci când fundamentăm cifra de şcolarizare. Pentru noi, poate fi un lucru foarte simplu: calculăm numărul total de elevi, numărul de elevi pe clase şi rezultă un număr de clase pentru fiecare judeţ. Pentru fiecare judeţ este important însă ca această procedură să fie în conformitate cu nevoile copilului. În sensul acesta a avut loc discuţia cu inspectorii şcolari".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro