21 MARTIE 2012 - aniversarea a 89 ani de la nasterea fondatoarei Sahaja Yoga Shri Mataji Nirmala Devi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

21 MARTIE 2012 - aniversarea a 89 ani de la nasterea fondatoarei Sahaja Yoga Shri Mataji Nirmala Devi


Într-o lume aflată în căutarea de noi soluţii pentru problemele umanităţii, în încercarea de a aprofunda sensul vieţii, Shri Mataji Nirmala Devi,a propus o cale spre edificarea unei societăţi echilibrate şi armonioase, în care transformarea şi pacea se realizează mai întâi în interiorul fiecărui individ.
„Trebuie să recunoaştem deschis că nu există pace nici înăuntrul fiinţelor umane, nici în afara lor. Cei săraci şi cei bogaţi sunt deopotrivă nefericiţi. Peste tot oamenii caută o ieşire, fără să o găsească. Adevărata soluţie nu se află în afara fiinţelor umane, ci în interiorul acestora.
Vindecarea autentică şi de durată a maladiilor prezentului se poate obţine numai prin transformarea interioară şi colectivă a oamenilor. Acest lucru nu mai constituie o imposibilitate. De fapt, el s-a şi petrecut. Există mai multe mii de persoane care au atins deja această stare. Realitatea transformării interioare - în proporţie de masă - a fiinţelor umane prin intermediul Realizării Sinelui constituie descoperirea cea mai revoluţionară a epocii actuale. (...)
Astfel, ultimul salt în evoluţia noastră se va realiza în proporţie de masă. Întreaga specie umană va putea fi reinnoită şi transformată. Legile morale şi dreptatea vor fi din nou universal respectate, iar fiinţele umane vor convieţui în pace, în armonie cu ele însele, cu ceilalţi şi cu întreaga natura." Shri Mataji Nirmala Devi, Era metamodernă
Shri Mataji a dezvăluit lumii cunoaşterea şi practica Sahaja Yoga începând cu 1970.
Meditaţia Sahaja Yoga este bazată pe experienţa Realizării Sinelui, ca urmare a activării în fiinţa umană a energiei subtile de natură divină numită Kundalini. Prin metoda iniţiată de Shri Mataji, experienţa activării lui Kundalini a devenit accesibilă maselor largi. Procesul transmiterii acestei experienţe en masse anunţă împlinirea profeţiilor Scripturilor tuturor religiilor şi tradiţiilor despre o epocă a renaşterii spirituale. Realizarea Sinelui reprezintă saltul final în evoluţia conştiinţei umane, care dobândeşte o nouă dimensiune - conştiinţa vibratorie -, prin care realitatea şi adevărul absolut pot fi percepute la nivelul sistemului nervos central. Ca rezultat al acestei dezvoltări a conştiinţei, evoluţia spirituală se produce fără efort, individul redobândeşte virtuţile moralităţii, iar instalarea echilibrului - fizic, mental şi emoţional - conduce către integrarea fiinţei şi a personalităţii.
O învăţătură universală, Sahaja Yoga funcţionează indiferent de nivelul cultural, de apartenenţa la o anumita etnie, religie sau clasă socială.
De la iniţierea metodei pe 5 mai 1970, sute şi mii de oameni din intreaga lume (în mai mult de 90 de ţări) au aflat despre Sahaja Yoga şi au simţit beneficiile sale extraordinare. Cursurile acoperă o multitudine de subiecte, incluzând experimentarea conştientizării sinelui, sănătatea şi echilibrarea sistemului subtil pentru realizarea păcii interioare în contextul actualei crize globale. Participarea la una dintre aceste conferinţe publice este o oportunitate unică de a experimenta ceea ce a uimit mii de persoane, de la oamenii simpli până la şefi de stat.
Sahaja Yoga este predată în mod gratuit. Cum potenţialul conştientizării sinelui este înnăscut în fiecare fiinţă umană, acesta nu poate deveni scopul vreunei afaceri şi nu poate argumenta obţinerea de beneficii băneşti. "Nu putem plăti pentru evoluţia noastră spirituală" menţionează Shri Mataji.
Pentru munca sa neobosită, Shri Mataji a primit numeroase distincţii internaţionale. În momentul nominalizării sale la Premiul Nobel pentru Pace, Claes Nobel, nepotul lui Alfred Nobel, a declarat: "Descoperirea lui Shri Mataji aduce o speranţă autentică umanităţii".
În Brăila, programele publice de Sahaja Yoga au loc gratuit, în fiecare sâmbătă la ora 11,00, la Palatul Lyra, din strada Cojocari nr. 21.
www.sahajayoga.org
www.realizareasinelui.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro