Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

2007 - anul aterizarii intr-o noua "zona gri"

Un om politic de virf din Romania spunea odata ca tot ceea ce i se intimpla bun acestei tari vine tirziu si la presiune externa. Asa si cu aderarea la Uniunea Europeana. Romania s-a vazut intrata in familie la doi ani si jumatate dupa aderarea fostelor tari comuniste din Europa Centrala si a republicilor baltice, cu o fractiune de secunda inainte de ferecarea usilor, nu se stie pentru cit timp. Si a reusit sa-si atinga obiectivul in urma presiunilor adesea infernale pe care autoritatile de la Bruxelles le-au facut asupra clasei politice de la Bucuresti. Citiva dintre tehnicienii care au dus greul negocierilor de aderare spun si azi povesti de-a dreptul incredibile despre rezistenta acerba la reforme din interiorul zonei politice. Tot ei stiu si cum au fost convinsi baronii centrali si locali sa accepte totusi introducerea masurilor de transparenta, concurenta si reformare a justitiei: adesea prin pumni batuti in masa, de prea multe ori cu promisiunea unor compensatii ulterioare, sub diferite forme. Aceiasi tehnicieni povestesc si despre felul in care Bruxelles-ul intelegea sa tina mereu Romania in priza. "Cind bulgarii erau chemati la evaluari si raportau atingerea unor obiective erau felicitati, dupa care li se cerea sa treaca urgent la urmatoarele masuri. Cind noi explicam ce am realizat, ni se raspundea: “Foarte bine, trimitem o echipa sa verificam”", spune un diplomat roman.

Adevarul este ca, de 17 ani, Romania s-a aflat in situatia de a urmari o “foaie de parcurs“ fabricata in Occident. Si tocmai pentru ca provenea de acolo, populatia i-a acordat incredere, iar politicienii nu au avut prea mult spatiu de manevra. Dorinta romanilor de a se vedea iesiti din "zona gri" si racordati la spatiul occidental al bunastarii a fost atit de mare, incit nici o politica in contra acestui curent nu putea avea sorti de izbinda decit cel mult partial si pe termen scurt. Romania si-a intarit institutiile democratice si a legiferat noi si noi libertati pentru a putea fi admisa mai intii in Consiliul Europei si mai apoi in rindul tarilor candidate la NATO si Uniunea Europeana. A trebuit sa-si reformeze structurile de aparare si siguranta nationala pentru a indeplini standardele Aliantei Nord-Atlantice. A fost obligata sa-si deschida economia, sa introduca regulile concurentei si transparentei si sa reformeze justitia, pentru a putea adera la Uniunea Europeana. Cit de profunde au fost aceste reforme este greu de spus acum. Cert este doar ca, la 1 ianuarie 2007, cerul Bucurestiului a fost luminat de cel mai fastuos foc de artificii vazut vreodata pe aici. Romanii au sarbatorit aderarea la Uniunea Europeana dupa ce, in noiembrie 2003, vizita presedintelui George Bush, care a incununat invitarea Romaniei in NATO, fusese marcata de aparitia curcubeului, ceva cu totul neobisnuit la sfirsitul toamnei. Dar nu e cazul sa ne incredem prea mult in semne. Cel putin daca privim la noua realitate in care Romania a intrat dupa 1 ianuarie 2007. Reducerea simtitoare a presiunii din exterior ("nu ne pot da afara din UE" - este expresia favorita a multor politicieni) a dat friu liber manifestarii plenare a unor moravuri politice tinute cit de cit in friu pina prin 2006. De ochii controlorilor de la Bruxelles, evident.

"Conflictele inghetate" din sfera politica au izbucnit la suprafata cu o energie impresionanta si debordind de populism. Populismului moral de la Cotroceni (presedintele ii acuza pe toti cei care nu sunt de partea sa de coruptie si ticalosie) i se opune populismul economico-financiar de la Palatul Victoria. Cresterile de pensii si de salarii nesustinute de realitati economice si incurajarea nesabuita a consumului intern pun deja in pericol stabilitatea economica din anii ce vin, apreciaza analistii de specialitate. Oarecum impotriva celor doua mari populisme se ridica populismul fotbalistico-religios al lui Gigi Becali . Si toate acestea la un loc pun in umbra populismul unei stingi care inca nu se regaseste, dar care arunca tot mai multe ocheade spre populismul de rang tip Vanghelie. Pe acest teren s-au consumat, din pacate, marile confruntari politice ale anului 2007. Romania a fost lasata sa se descurce cu banii trimisi acasa de emigranti, cu afacerile imobiliare si cu locurile de munca dezvoltate de investitorii straini, care au simtit atractia terenului gol.

Fara presiune externa, clasa politica din Romania nu s-a dovedit capabila sa produca un nou set de prioritati nationale, un proiect menit sa descatuseze energii si sa stimuleze dezbateri. Un proiect care, spre deosebire de tot ce s-a intimplat in ultimii 17 ani, trebuia sa vina din interior, si nu din afara.
Obiectivele si interesele Romaniei in Uniunea Europeana nu au fost formulate cu claritate. Romania vadeste deocamdata mentalitate de asistat - spera sa primeasca ceva din fondurile europene, asteapta investitii straine, care vin in mod oarecum natural -, dar este departe de marile dezbateri europene. Practic, din cauza lipsei lor de viziune, liderii politici care se lauda azi ca au scos tara din "zona gri" dintre spatiul euroatlantic si cel ex-sovietic n-au facut decit sa o plaseze intr-o noua "zona gri". Aceea a participarii marginale la dezbaterea marilor teme europene si de participare slaba in marea competitie a globalizarii.

Intr-un clasament al contributiei natiunilor la globalizare, realizat de revista "Foreign Policy", Romania ocupa locul 36 din 72 de tari luate in calcul. O pozitie de mijloc, favorizata insa de transferurile financiare ale romanilor care lucreaza in afara granitelor si de deschiderea economiei ca urmare a aderarii la Uniunea Europeana. Romania este insa trasa in jos de calitatea si gradul de securizare a serviciilor de Internet, precum si de capitolul transferuri guvernamentale. Sa recunoastem, indicatorii ofera o buna imagine asupra realitatilor Romanesti. O jumatate din tara - cea din mediul rural - este slab cuplata la Internet sau pur si simplu se afla in afara retelei. Implicarea guvernamentala in modernizarea infrastructurii este si ea mult redusa, cel putin in comparatie cu statele europene. Notele slabe de la acest capitol nu fac decit sa reflecte discrepantele uriase dintre mediul urban si cel rural, ineficienta administratiei, capacitatea scazuta de absorbtie a fondurilor comunitare si angajamentul neconvingator pentru descentralizare. Cu o jumatate din populatie neintrata inca in secolul XXI si cu o infrastructura invechita, Romania nu are cum sa-si sporeasca participarea la fenomenul globalizarii.
si inca un amanunt semnificativ: circa 70% dintre schimburile comerciale ale Romaniei se efectueaza cu Uniunea Europeana. Pina la aderare, acesta era, desigur, un avantaj - sau macar un argument de ordin statistic pentru compatibilitatea economiilor. Dupa 1 ianuarie 2007, lucrurile incep sa se schimbe. Important devine restul de 30 de procente, cu care Romania iese in lumea larga - o cifra care arata contributia modesta la participarea Europei in competitia globala. De aici ar putea sa porneasca un proiect al Romaniei de dupa atingerea marelui obiectiv euroatlantic al tranzitiei. Intrebarea este insa cine poate incepe un asemenea proiect.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii