Bogdan Popescu nu a cedat insistenţelor jurnaliştilor care îl întrebau de starea de spirit a pacientului, evitând orice comentariu asupra tonusului pe care îl are Cătălin Voicu. "Relaţia dintre medic şi pacient nu se bazează pe tonus. Deci i s-au comunicat toate lucrurile privitoare la starea dumnealui de sănătate, ce are de făcut, ce trebuie să facă. Nu pot să comentez tonusul", a declarat purtătorul de cuvânt.
Parlamentarul era internat la Spitalul Universitar de miercuri după-amiază, după ce marţi noaptea a petrecut câteva ore la spital, acuzând afecţiuni cardiace. Cătălin Voicu a fost diagnosticat cu hipertensiune arterială, tahicardie şi anxietate depresivă.
Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis, ieri, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu, cercetat pentru fapte de corupţie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.