• tinerii brăileni interesaţi să îmbrace haina de om al legii se pot înscrie pentru a susţine concursul în vederea ocupării unui post de agent • cererile de înscriere se depun până la data de 5 decembrie, iar examenul va avea loc în perioada 13 - 21 ianuarie 2018 • tinerii spun că vor să aleagă cariera de poliţist întrucât au siguranţa unui loc de muncă
Se caută poliţişti. Deficitul de personal din cadrul unităţilor de poliţie din ţară se cam simte, astfel că, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), s-a luat decizia creşterii cifrei de şcolarizare la instituţiile de învăţământ postliceale. Vor fi scoase la concurs aproape 3.000 de locuri, jumătate fiind numai pentru Poliţie.
Astfel, în perioada 13 – 21 ianuarie 2018, va avea loc un examen de admitere, conform graficelor publicate de fiecare dintre unităţile de învăţământ aparţinând Poliţiei. Un astfel de examen, în luna ianuarie, reprezintă o premieră pentru MAI.
Sunt scoase la concurs 2.880 de locuri astfel: la Poliţie – 1.600, la Jandarmi – 700, la IGSU – 300 şi la Poliţia de Frontieră – 280.
Cererile de înscriere se depun până la data de 5 decembrie 2017, la structurile de resurse umane ale unităţilor teritoriale şi centrale ale Poliţiei, Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Fiecare candidat va menţiona specialitatea pentru care optează. Cei care aleg locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat, sunt recrutaţi de unităţile teritoriale ale Poliţiei, conform domiciliului înscris în cartea de identitate.
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cms. şef Constantin Adrian Glugă, a precizat faptul că s-au stabilit motivele care îi determină pe tineri să aleagă o carieră de poliţist. “În vederea recrutării de concurenţi pentru admitere, s-a realizat o cercetare sociologică cu scopul de a identifica motivele pentru care actualii elevi s-au îndreptat către instituţiile de învăţământ ale MAI, iar siguranţa locului de muncă a fost opţiunea cel mai des invocată. Alte repere sunt legate de statutul social şi de pasiunea pentru meserie”.
Se face apel către toţi cei interesaţi de o carieră în MAI să se încrie la concurs pentru locurile puse la dispoziţie de şcolile de agenţi şi subofiţeri.
Şcolile de poliţie care organizează concurs sunt Şcoala de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” – Câmpina (1.300 de locuri) şi Şcoala de Agenţi de Poliţie “Septimiu Mureşan” - Cluj-Napoca (300 de locuri).
Pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, la secţiunea Carieră/Admitere 2017, au fost postate tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere în şcolile de poliţie. - https://br.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2017.