1.500 lei pentru o zi de internare la Asociaţia «Aura 2010» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

1.500 lei pentru o zi de internare la Asociaţia «Aura 2010»

• o femeie din Galaţi ne-a sesizat că nu-şi poate recupera banii plătiţi în avans pentru internarea tatălui său la unul dintre căminele “Aura 2010”, în condiţiile în care bătrânul a stat doar 24 de ore acolo • a doua zi după internare, vârstnicului i s-a făcut rău şi a fost dus de urgenţă la spital • ulterior, tatăl gălăţencei i-a spus că nu mai vrea să stea la cămin şi să fie dus acasă la el • acum, femeia vrea banii înapoi de la cămin, pentru că suma plătită trebuia să fie folosită pentru îngrijirea bătrânului timp de o lună, nu doar pentru 24 de ore • la rândul său, Aura Udrea, cea care deţine asociaţia, invocă o clauză din contract şi spune că nu-i poate înapoia nici măcar un leu reclamantei • la căminele de stat, în aceeaşi situaţie, diferenţa de bani este restituită aparţinătorilor

 

O gălănţeancă face eforturi disperate de a-şi recupera banii pe care i-a achitat în avans către Asociaţia “Aura 2010” pentru o lună întreagă de internare, după ce şi-a dus tatăl la unul dintre căminele din municipiu şi l-a retras a doua zi, din motive medicale. Aceasta ne-a sesizat la redacţie problema cu care se confruntă. Pe de altă parte, Aura Udrea spune că nu are cum să-i înapoieze banii din moment ce reclamanta şi-a asumat contractul prin semnare, invocând o clauză stipulată în act. Acum, femeia se află într-o situaţie dificilă, întrucât nu mai are bani să-i asigure tratamentul şi mâncarea tatălui său, după ce aproape toată pensia bătrânului s-a dus la cămin.

Totul a început în luna iunie, când Silvia Mihai, originară din Galaţi, a decis să-şi interneze tatăl la un cămin de bătrâni, la cererea acestuia. A  auzit de Asociaţia “Aura 2010” din Brăila de la o cunoştinţă care s-a declarat mulţumită de serviciile oferite. “Tatăl meu a insistat să-l ducem la un azil, pentru că e în vârstă şi nu se mai poate descurca singur. Am aflat de căminele de la Brăila ale Asociaţiei «Aura 2010» de la o cunoştinţă şi am zis să-l ducem acolo. Zis şi făcut. Pe la jumătatea lunii iunie, am mers cu tatăl la căminul de pe bulevardul Independenţei, nr. 57, pentru că am aflat eu că acolo ar fi condiţii mai bune decât în celelalte. Am plătit 1.500 lei pentru toată luna, în avans, am semnat contractul şi am primit chitanţă. A doua zi, m-au sunat de la cămin şi mi-au spus că tatăl meu se simte rău şi m-au întrebat dacă îl ducem la spital sau îl mai lăsăm la cămin, sub supravegherea personalului de acolo. Normal că am zis să fie dus de urgenţă la spital. Am venit şi eu cât am putut de repede de la Galaţi. L-am internat pe tatăl meu la Boli Infecţioase de la Spitalul Judeţean Brăila. Acolo, doamna doctor Grecu, şefa secţiei, a descoperit că a suferit un accident vascular. A rămas internat vreo săptămână la Brăila, după care, la externare, l-am întrebat unde vrea să meargă, iar el mi-a zis «Du-mă acasă, să mor pe perna mea!». Şi aşa am făcut, l-am adus acasă la Galaţi. Ulterior, am mers la cămin să cer banii înapoi, pentru că, practic, tatăl meu a stat acolo doar 24 de ore, iar eu am plătit 1.500 lei pentru o lună întreagă. Iniţial, doamna director de acolo mi-a zis că mă înţelege şi să fac cerere către ei şi să aştept răspuns de la serviciul economic. Am făcut chiar două cereri să mi se restituie banii, iar de câte ori sun la asociaţie, nu-mi mai răspunde nimeni. Îmi resping apelul. Eu vreau să ştiu cum justifică ei faptul că l-au tratat pe tatăl meu în 24 de ore de 1.500 lei?”, ne-a povestit, revoltată, Silvia Mihai.

 

Clauză abuzivă?

Mai mult, bătrânul are o pensie de 2.000 lei lunar, iar căminul a fost achitat din aceşti bani. Femeia susţine că acum a rămas fără niciun leu, ea având o pensie de 1.000 lei, din care trebuie să se întreţină şi să asigure tratamentul şi mâncarea tatălui său. “Sunt văduvă, nu are cine să mă ajute. Nici nu ştiu cui să cer bani să cumpăr de mâncare. Facturile vin, trebuie plătite. Eu acum cu ce trăiesc? Numai o perfuzie pentru tatăl meu costă 75 lei, iar pastilele în jur de 100 lei. Bun, nu poţi să-mi dai toţi banii înapoi, că a stat acolo 24 de ore, dar măcar o parte din ei vreau să-i recuperez!”, a adăugat, cu amărăciune, gălăţeanca.

În timpul documentării, Silvia Mihai a fost vizitată de un angajat al Poştei care i-a adus un plic din partea Asociaţiei “Aura 2010”. În acest mod, i s-a comunicat că “furnizorul nu are obligativitatea să restituie banii, dacă beneficiarul a decedat sau a fost retras din cămin”, ne-a citat femeia din actul primit acasă.

Am contactat-o şi pe Aura Udrea, cea care deţine Asociaţia “Aura 2010”, pentru a afla dacă gălăţeanca are vreo şansă de a-şi recupera banii. Aceasta a invocat fix clauza din contract pe care ne-a citit-o şi Silvia Mihai din răspunsul primit prin poştă de la asociaţie. Udrea a ţinut să precizeze că un contract semnat trebuie respectat. “La mijloc e vorba de un contract în care este stipulat că se achită preţul pe o lună şi în caz de deces sau retragere, nu se restituie suma. Nu putem să plătim angajaţii în funcţie decedaţi. Nu ştiu despre ce este vorba, pentru că doamna nu a venit să stea de vorbă cu mine faţă în faţă. Dacă vrea să mă caute, să mă caute. Are un contract care trebuie respectat, aşa cum şi eu respect contractele pe care le am la rândul meu. Nu am cum, astea-s dările... Nu am cum să-i dau banii înapoi! Dacă nu avea contractul semnat, dacă nu-l aducea la cămin...era altă situaţie. Să vină să mă lămurească şi pe mine, să-mi spună cum a fost”, ne-a declarat Aura Udrea.

Clauza invocată de Aura Udrea se pare că este specifică doar Asociaţiei “Aura 2010”, la stat situaţia fiind alta, una omenească. Reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” s-au interesat dacă centrele pentru persoane vârstnice aflate în subordinea Primăriei Municipiului înapoiază aparţinătorilor banii în condiţii similare cazului Silviei Mihai. Surse din rândul angajaţilor ne-au declarat că, în momentul în care un beneficiar moare, se calculează zilele în care acesta a stat în cămin, iar diferenţa este înapoiată aparţinătorilor.

Rămâne de văzut dacă femeia din Galaţi îşi va recupera măcar o parte din banii achitaţi către Asociaţia “Aura 2010”, în condiţiile în care Aura Udrea şi-a luat angajamentul faţă de reporterii “Obiectiv – Vocea Brăilei” că o va suna şi va discuta problema cu aceasta.

Gălăţeanca are de gând să-şi caute dreptatea inclusiv la Protecţia Consumatorului.

 

2017, an greu pentru Asociaţia «Aura 2010»

Reamintim că , în luna iunie, un brăilean ne-a sesizat că tatăl său, internat la unul dintre căminele Asociaţiei “Aura 2010” a fost îngrijit superficial de către personalul angajat, starea de sănătate deteriorându-se pe zi ce trecea, iar condiţiile de cazare ar fi lăsat mult de dorit. Ion Vodă a luat decizia de a-l duce de urgenţă la spital, unde bătrânul  a murit de scurt timp după internare. Medicii de la Spitalul Judeţean i-au găsit o sumedenie de afecţiuni, despre care fiul bătrânului nu ştia că tatăl său le are.

Asociaţia “Aura 2010” a fost luată la bani mărunţi în repetate rânduri, în cursul acestui an. Spre finalul lunii aprilie, o echipă de control a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a venit la Brăila pentru a verifica organizarea şi funcţionarea asociaţiei, asigurarea siguranţei securităţii persoanelor internate la cămine şi condiţiile în care locuiesc acestea, dar şi calitatea îngrijirii pe care o primesc. Deşi au trecut aproape două luni de la acel control, reprezentanţii Ministerului Muncii nu au prezentat rezultatul. La începutul lunii mai, “Aura 2010” a fost luată cu asalt de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila. Aceştia au efectuat controale pe mai multe linii şi au ridicat documente. Acuzaţiile în dosarul anchetatorilor au fost de obţinere ilegală de fonduri, fals, uz de fals şi abuz în serviciu. Singurii care au putut da un răspuns imediat în urma controlului au fost cei de la ITM. Inspectorii au identificat persoane care prestau muncă la negru în cadrul căminelor de bătrâni aparţinând asociaţiei.  La Poliţia Brăila, dosarul este încă în lucru.

În luna iunie, Asociaţia “Aura 2010” a primit două amenzi usturătoare, în valoare totală de 400 milioane lei vechi. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila au mers în control în urma publicării articolului “Căminul morţii” în cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei”, mai ales că reclamantul Ion Vodă a depus sesizare la mai toate instituţiile brăilene, printre care şi DSP. Inspectorii au aplicat o amendă în valoare de 20.000 lei, pentru supraaglomerare, dar şi pentru faptul că asociaţia a mai construit un corp la o clădire şi nu a schimbat autorizaţia în acest sens. Mai mult, căminul “Sfântul Dumitru”, vizat de control, a rămas fără autorizaţie sanitară, în urma controlului de la DSP.

Cea de-a doua amendă, în valoare de 20.000 lei, a venit din partea Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Brăila. Reprezentanţii AJPIS au mers în control inopinat la două dintre centrele asociaţiei de pe Bulevardul Independenţei, constatând că ambele funcţionau fără licenţă provizorie şi fără măcar ca documentaţia pentru această licenţă să fie depusă la Ministerul Muncii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro