În fiecare an, data de 15 februarie este aşteptată cu multă emoţie de comunitatea academică Danubius pentru a celebra aniversarea Preşedintelui – Fondator al Universităţii “Danubius” , domnul Prof. univ. dr. Benone PUŞCĂ, eveniment care, prin voinţa danubienilor, se confundă, firesc şi plăcut, cu aniversarea acestei universităţi.
Sărbătorim, în primul rând, omul deosebit, pe domnul Prof. univ. dr. Benone PUŞCĂ, care a ştiut să atragă în împlinirea visului său - Universitatea “Danubius”, colegi buni şi valoroşi, colaboratori cărora doreşte să le mulţumească, şi cu această ocazie, în cadrul unei ceremonii de acordare a diplomelor de excelenţă.
Sărbătorim absolvenţi de succes ai acestei Universităţi, modele de urmat pentru cei ce doresc să îmrbrăţişeze o carieră în domeniile Drept, Ştiinţe Economice, Comunicare, Psihologie sau Relaţii Internaţionale.
Sărbătorim 27 de ani de existenţă a Universităţii “Danubius”. O universitate internaţională şi antreprenorială care, prin rigoare, consecvenţă, perseverenţă, putere de adaptare şi flexibilitate a cunoscut o ascensiune de excelenţă remarcându-se ca un puternic brand al educaţiei superioare de calitate în mediul academic national şi international.
Evenimentul se va desfăşura pe data de 15 februarie 2019, începând cu ora 10.30, în Sala Senatului Universităţii “Danubius”.
Purtător de cuvânt – Universitatea “Danubius”,
Ana Alina IONESCU DUMITRACHE