Ziua Îndrăgostiţilor a fost sărbătorită şi de tinerii democrat liberali, care au transformat ziua de 14 februarie în "Ziua Portocaliilor Îndrăgostiţi". Cu această ocazie, la sediul PDL Brăila, peste 60 de tineri s-au distrat iar, din rândul acestora, 28 de perechi au decis să se căsătorească pentru o zi, ceremonia fiind oficiată de nimeni altul decât viceprimarul Stănel Necula.
Totodată, tinerii democrat liberali au organizat o tombolă dar şi concursuri ce au testat capacitatea perechilor participante de a face declaraţii de dragoste, de a dansa, de a cânta sau de a se săruta cu pasiune cât mai mult timp. Totul s-a desfăşurat sub atenta supraveghere a seniorilor din PDL. La final, câştigătorii premiului I au avut posibilitatea să iasă la o cină romantică, cei care s-au clasat pe locul II au câştigat abonamente la fitness, iar cei de pe locul III s-au mulţumit cu un maimuţoi de pluş, bomboane de ciocolată şi o şampanie.