Elevii continuă să lipsească nemotivat de la cursuri. Numai într-o singură zi, poliţiştii au depistat 13 elevi chiulangii.
Vineri, poliţişti de la Birourile Proximitate şi Ordine Publică au desfăşurat activităţi specifice în incinta şi în apropierea unităţilor şcolare din municipiu. S-a acţionat pentru combaterea faptelor comise cu violenţă şi identificarea elevilor care absentează de la cursuri.
Poliţiştii au verificat şi 6 paznici care efectuau serviciul la şcoli şi au dialogat cu elevii aflaţi în pauză, cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile. "Pe timpul desfăşurării activităţilor specifice, poliţiştii au depistat 13 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, sens în care au fost consiliaţi şi atenţionaţi cu privire la modul de comportare. S-a luat legătura cu reprezentanţii legali ai acestora pentru remedierea situaţiei constatate şi pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare, pentru prevenirea acestor abateri disciplinare.Totodată, au fost întocmite şi înaintate informări către 6 unităţi de învăţământ, şi au fost purtate discuţii cu 5 directori de şcoli, pentru identificarea elevilor-problemă", a precizat ag şef adj Camelia Bucur din cadrul IPJ Brăila.
Au fost constatate 3 contravenţii, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.