Mergi la conţinutul principal

12 Iunie – Ziua Mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă

• potrivit polițiștilor, aceasta este o zi de conștientizare și acțiune împotriva unui fenomen care afectează milioane de copii din întreaga lume • polițiștii s-au întâlnit cu elevii din cadrul Școlii Gimnaziale Vădeni, cu scopul de a-i informa despre modalitățile de prevenire și combatere a exploatării prin muncă

 

În fiecare an, la data de 12 iunie, este marcată Ziua Mondială Împotriva Exploatării prin Muncă a Copilului – o zi de conștientizare și acțiune împotriva unui fenomen care afectează milioane de copii din întreaga lume.
 În acest context, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila - Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu specialiști ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – C.R. Galați au organizat o sesiune de informare cu elevii din cadrul Școlii Gimnaziale Vădeni, cu scopul de a-i informa despre modalitățile de prevenire și combatere a exploatării prin muncă. S-au purtat discuții și despre fenomenele conexe, cum ar fi absenteismul,  abandonul școlar sau exploatarea sexuală. ”Elevii au aflat informații despre factorii favorizanți ai exploatării copiilor prin muncă și despre  importanța de a face diferența între implicarea minoră în treburile gospodărești (acceptabilă în anumite contexte) și munca abuzivă, care le poate afecta dezvoltarea. 12 iunie nu ar trebui să fie doar o zi în calendar, ci un moment de reflecție profundă asupra societății în care trăim și a valorilor pe care le promovăm. Lupta împotriva exploatării copilului este, în esență, o luptă pentru demnitate, echitate și viitor. Pentru că niciun copil nu ar trebui să își trăiască copilăria muncind – ci învățând, jucându-se și visând”, au transmis polițiștii brăileni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro