• în perioada 14 mai - 21 august, Poliţia Brăila va transmite, zilnic, mesaje informative şi de prevenire a infracţiunilor prin intermediul presei • fiecare zi a săptămânii este dedicată unei categorii din publicul ţintă: copii, femei, bărbaţi, vârstnici, participanţi la traficul rutier • prin această acţiune, IPJ Brăila se alătură manifestărilor prilejuite de Anul Centenarului Marii Uniri
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila marchează Anul Centenarului printr-o campanie informativ-preventivă: “100 de zile de mesaje preventive”. Din 14 mai şi până pe 21 august, vor fi transmise, zilnic, prin intermediul mass-media, diverse mesaje de informare şi prevenire a infracţiunilor către populaţia din judeţul Brăila. Campania a fost anunţată, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
“Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila se alătură manifestărilor organizate pentru marcarea acestui eveniment important printr-un demers inedit adresat cetăţenilor, constând în transmiterea de informaţii şi recomandări din sfera de preocupare a instituţiilor de aplicare a legii, pe parcursul a 100 zile. Scopul campaniei este informarea antivictimală şi antiinfracţională a cetăţenilor din judeţul Brăila şi presupune promovarea informaţiilor şi recomandărilor preventive prin intermediul mass-media”, a precizat cms. şef de poliţie Adrian Glugă, şeful IPJ Brăila.
Cum se va desfăşura această campanie? În fiecare zi a săptămânii, vor fi mesaje specifice doar pentru o categorie de public-ţintă, aşa cum a precizat cms. Simona Costache. Spre exemplu, în fiecare zi de luni a săptămânii, poliţiştii brăileni se vor adresa copiilor. Cei mici vor asimila noţiuni precum delicvenţa juvenilă, contravenţie, infracţiune, măsuri educative aplicabile minorilor, victimizare, violenţă şi tipurile acesteia, pornografie infantilă şi bullying. Copiii vor învăţa despre capcanele internetului şi, automat, despre cele ale reţelelor de socializare, vor primi recomandări antivictimale şi antiinfracţionale, lecţii de educaţie rutieră şi vor afla mai multe despre contextul familial şi social favorabil conduitei delicvente.
Marţea este dedicată femeilor, zi în care poliţiştii le vor informa despre infracţiunile comise, adesea, faţă de sexul feminin: tâlhăria, violul şi violenţa în familie. Totodată, femeile vor afla cum se pot proteja fizic şi psihic în situaţiile menţionate mai sus, precum şi despre cum pot fi ajutate de instituţiile statului.
Miercuri, persoanele în vârstă intră în atenţia oamenilor legii. Firi naive şi ţinta perfectă şi preferată a hoţilor, vârstnicii vor primi mai multe detalii despre înşelăciunile prin metoda “accidentul”, “premiul”, “reprezentant firmă/instituţie” etc., despre furturile prin câştigarea încrederii, tâlhării, lovire sau alte violenţe şi altele. Totodată, poliţiştii le propun şi măsuri pentru siguranţa bunurilor şi a integrităţii fizice şi psihice.
Joia, mesajele poliţiştilor vor fi adaptate publicului de sex masculin, mesaje referitoare la tipuri de infracţiuni în care sunt implicaţi, în calitate de victimă sau autor - furt din buzunare sau genţi, din autoturisme, ameninţare, lovire ori alte violenţe.
Participanţilor la traficul rutier le vine rândul în ziua de vineri. Aceştia vor primi informaţii despre cum pot evita accidentele rutiere, li se va “reîmprospăta” memoria cu regulile de circulaţie pe drumurile publice şi modificări legislative. În plus, oamenii legii vor prezenta analize ale comportamentului rutier.
În weekend, mesajele IPJ Brăila vor fi scrise pentru părinţi, administratori sau lucrători în societăţi comerciale, persoanelor din mediul rural sau urban ori vor accentua anumite recomandări transmise în cadrul săptămânii.