* participă cu lucrări elevii Centrului de Excelență Brăila * coordonatori ai activității: dr. Ștefan Aftodor, directorul Centrului de Excelență, prof. Silvia Manea și prof. Geanina Băjenică
Activitate didactică pe teme de istorie (concurs) dedicată împlinirii unui secol de la nașterea ultimului suveran al României, Mihai I de Hohenzollern, găzduită de Muzeul Brăilei "Carol I".
Astfel, potrivit comunicatului trimis de instituția de cultură brăileană, Secția Istorie a Muzeului Brăilei "Carol I" și Centrul Județean de Excelență Brăila organizează sâmbătă, 18 decembrie 2021, ora 10.00, în Sala "Regele Ferdinand I și Regina Maria" de la sediul Muzeului Brăilei (Piața Traian nr. 3) o interesantă activitate dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I. În cadrul evenimentului, elevii Centrului de Excelență Brăila vor prezenta, în PowerPoint, mai multe lucrări pe tema dată.
Coordonatori: dr. Ștefan Aftodor, profesor, director al Centrului Județean de Excelență Brăila, Silvia Manea, profesor, și Geanina Băjenică, profesor. Moderator al activității este Viorica Preda, muzeograf la Secția Istorie a Muzeului Brăilei "Carol I".