În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci “înţelepte” şi cinci “neînţelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine “mire”, iar Apostolii poartă numele de “prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.
În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Menţionăm că la evrei exista obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nuntă.
Astfel, prin cuvintele “fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem că fecioarele au ieşit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, aşteptându-l pe mire.
Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite. Fecioarele “neînţelepte” (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele “care erau gata de nuntă” şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă. Vor striga: “Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: “Adevarat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Parintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: “Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: “Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în provincia romană Capadocia, într-o familie de creştini evlavioşi. A trăit în timpul domniei împăratului păgân Diocleţian, prigonitorul creştinilor. Încă de tânăr, Gheorghe a rămas fără tată (acesta a murit mărturisind credinţa în Domnul Hristos). Rămas orfan de tată, Sfântul Gheorghe s-a mutat în Palestina, împreună cu mama sa. A urmat o strălucită carieră militară, ajungând comandant în armata împăratului. În anul 303 d.H., când au început persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit credinţa în Domnul Hristos chiar înaintea păgânului Diocleţian.
După ce a fost supus la numeroase chinuri, Sfântul Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 303. Tot atunci, au primit moarte mucenicească Glicherie, Valeriu, Donat, Terin şi chiar Alexandra, soţia împăratului Diocleţian. Aceştia trecuseră la creştinism după ce, prin rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Dumnezeu a înviat un mort. Cronicile spun că, şi după moarte, Sfântul Gheorghe s-a arătat mare făcător de minuni şi grabnic ajutător tuturor celor ce l-au chemat şi îl cheamă în rugăciune.
Evlavia dreptmăritorilor creştini pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a perpetuat până astăzi, fiind văzută în numărul mare de biserici şi mănăstiri care îi sunt închinate şi în numărul însemnat de români care îi poartă numele.
“Ca un apărător al celor robiţi şi celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, împăraţilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!” (Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe)
