• organizatorii concursului sunt Consiliul Județean, Primăria Municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila • lucrările pentru cele două secțiuni - Interpretare și Creație literară - vor putea fi trimise online, la adresa de gmail: valorificare.braila@gmail.com până la data de 17 noiembrie 2023
Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație Brăila) Brăila organizează prima ediție a Concursului de interpretare și creație literară destinat elevilor din mediul rural „Veșnicia s-a născut la sat”, având ca temă: SACRUL.
Potrivit organizatorilor, concursul are drept scop susținerea, descoperirea, promovarea și stimularea talentelor creative din domeniul literar, promovarea poeziei, încurajarea cititului, precum și premierea celor mai reușite creații.
La înscrierea pentru concurs pot participa elevi din județul Brăila, indiferent de rasă, sex sau religie, cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani (Secțiunea Interpretare literară - secțiune dedicată elevilor din județul Brăila), respectiv 10-14 ani (Secțiunea Creație literară - secțiune dedicată elevilor din mediul rural al județului Brăila).
Concursul este organizat pe două secțiuni. Secțiunea Interpretare comparativă: text folcloric - text cult (14-19 ani): Kira (text cules de G. Dem Teodorescu); Cântec, de Mihu Dragomir; II. Secțiunea Creație literară (10-14 ani): proză scurtă; poezie. Pentru prima secțiune, concurenții vor trimite un text de maximum trei pagini, redactat în limba română, format A4, Word. Criterii: identificarea elementelor de conținut comune textelor: Kira (text cules de G. Dem Teodorescu) și Cântec, de Mihu Dragomir; interpretarea adecvată și nuanțată a mesajelor celor două texte; orginalitatea interpretării.
În ceea ce privește Secțiunea Creație literară: proză scurtă, poezie, aceasta are ca temă Natura/ Sacrul. Concurenții vor trimite câte două poezii de maximum patru catrene/ o proză scurtă, de maximum două pagini, redactate în limba română, format Word. Criterii: respectarea temelor propuse; valorificarea a cel puțin două motive folclorice aparținând zonei de proveniență a concurentului. Lucrările vor fi trimise online, la adresa de gmail: valorificare.braila@gmail.com până la data de 17 noiembrie 2023, iar jurizarea va avea loc în perioada 20-24 noiembrie 2023. Anunțarea câștigătorilor și festivitatea de premiere vor avea loc în data de 27 noiembrie 2023.
Premii:
Secținea Interpretare literară:
Premiul l, în valoare de 650 lei;
Premiul II, în valoare de 450 lei;
Premiul III, în valoare de 350 lei;
Mențiunea I, în valoare de 200 lei;
Mențiunea II, în valoare de 200 lei.
Secțiunea Creație literară
Premiul l, în valoare de 650 lei;
Premiul II, în valoare de 450 lei;
Premiul III, în valoare de 350 lei;
Mențiunea I, în valoare de 200 lei;
Mențiunea II, în valoare de 200 lei.
Mai multe informații pot fi obținute la sediul Centrului de Creație Brăila, Piața Traian nr. 2 sau la nr. de telefon 0239/614.710.