Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Ca în fiecare an, în această perioadă, Societatea Ornitologică Română (SOR) reia numărătoarea berzelor albe cu ajutorul aplicației telefonice „Uite barza!”. Recensământul berzelor este realizat în perioada 19 iunie – 19 iulie 2023. Proiectul a ajuns la a șaptea ediție și este implementat de Societatea Ornitologică Româna (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.
Având în vedere faptul că această pasăre este destul de ușor de identificat, fie că ești iubitor de natură și păsări sau îți place să călătorești, acum poți și tu să fii un ornitolog amator și să ne ajuți la recenzarea populației de berze albe din România. Poți să te bucuri de aventura numărării berzelor cu ajutorul aplicației „Uite barza!”. Descarcă gratuit aplicația pe smartphone-ul tău, fie că ai iOS sau Android (cu excepția dispozitivelor care nu au acces la serviciile Google, cum ar fi Huawei), și pregătește-te pentru o aventură în lumea berzelor albe.
Dacă ai deja aplicația instalată, atunci este nevoie să îi faci o actualizare din Play Store sau iOS Store și apoi o sincronizare. Toate acestea sunt necesare pentru ca aplicația să transmită informațiile colectate de tine către baza noastră de date.
„Cu ajutorul aplicației „Uite barza!”, toți cei care doresc să se implice în acest proiect pot contribui la colectarea datelor necesare. Aplicația ne ajută să facem recensământul cuiburilor de berze și să înregistrăm numărul puilor și ne furnizează informații valoroase pentru conservarea populației de berze albe din România. Prin intermediul acestui proiect, ne dorim să creștem responsabilitatea și conștientizarea cu privire la acțiunile noastre și la impactul pe care îl putem avea asupra mediului înconjurător. An de an, ne bazăm pe susținerea cât mai multor iubitori de păsări, natură și călătorii, care să se alăture acestei aventuri extraordinare a numărării berzelor albe. Oricine poate fi ornitolog amator și să ne ajute la recenzarea berzelor albe. Tot ce trebuie să facă este să descarce aplicația „Uite barza!” și să se familiarizeze cu funcționalitățile ei”, a declarat Andreea Oprea, responsabil comunicare la Societatea Ornitologică Română.
Cum recenzăm berzele?
Colectarera datelor despre berze se face foarte ușor, când ești aproape de un cuib de barză, pornește GPS-ul telefonului și aplicația „Uite barza!”. Înregistrează locația și completează informațiile necesare: numărul de păsări din cuib, tipul de construcție pe care se află cuibul, numărul puilor și orice pericol care i-ar putea amenința. Dar asta nu e tot! Aplicația îți cere să faci și o fotografie a cuibului pentru a înregistra cu exactitate locația. Dacă nu ai conexiune la internet în acel moment, nu-ți face griji! Datele salvate în aplicație pot fi trimise ulterior și vor ajunge la specialiștii noștri biologi. Astfel, contribuția ta poate face diferența în conservarea și protejarea populației de berze albe din România.
Dar aplicația noastră nu se oprește doar la numărarea berzelor. Dacă întâlnești incidente care implică aceste păsări, cum ar fi electrocutări sau coliziuni, „Uite barza!” îți permite să semnalezi aceste situații. Fiecare informație introdusă în aplicație este importantă pentru protejarea speciei.
Povești cu berze
Anul acesta căutăm din nou „cuiburi cu poveste”. Îi invităm pe oameni să devină căutători de povești. Știm că fiecare cuib de barză albă are povestea lui. An de an, oamenii așteaptă nerăbdători sosirea acestor păsări care străbat un drum lung și plin de provocări pentru a ajunge din Africa, acolo unde migrează, înapoi în România. Povestitorii cei mai iscusiți vor fi premiați.
Toate datele colectate prin aplicație vor ajunge la toți distribuitorii de energie electrică din România. SOR speră că se vor implica cu toții în protejarea berzelor albe din România.
Putem să inventariem cuiburile de barză din localitățile unde mergem la bunici în weekend, să ajutăm fiecare cu un cuib măcar această activitate. Știu că județul nostru are multe cuiburi de barză în satele în care avem bunici, trec aproape săptămânal prin satele județului nostru și deja puii se ridică, stau în picioare, deci sunt mai ușor de observat.
Sursa de informare:
https://www.sor.ro/uite-barza-sapte-ani-de-cand-numaram-berzele-albe/