• evenimentul a fost organizat de Elena Albu, educator muzeal în cadrul Secției Artă a Muzeului Brăilei „Carol I” • au participat elevii clasei a IX-a A ai Liceului Teoretic „Mihail Sebastian”, însoțiți de prof. Ionica Lungu și prof. Popescu Mariana • „Într-o lume în care comunicarea este tot mai importantă, capacitatea de a folosi metaforele devine o abilitate valoroasă”, precizează Elena Albu
Inspirați de lucrările graficianului Gabriel Rusu, elevii clasei a IX-a A ai Liceului Teoretic „Mihail Sebastian” Brăila, însoțiți de prof. Ionica Lungu și prof. Mariana Popescu, au avut ocazia să învețe cum să pună în practică metafora, acest instrument de comunicare puternic, folosind desenele drept mijloc de exprimare, în cadrul Atelierului creativ „Tribut râsului”, organizat de Elena Albu, educator muzeal în cadrul Secției Artă a Muzeului Brăilei „Carol I”.
Premiat în repetate rânduri și apreciat în țară și în străinătate, Gabriel Rusu este cunoscut pentru stilul său unic de a crea, abordând diferite tehnici și stiluri în domeniul graficii, caricaturii, al ilustrației de carte și al scenografiei. Potrivit artistului brăilean Elena Albu, lucrările lui Gabriel Rusu au fost expuse în numeroase muzee și galerii din întreaga lume, în expoziții individuale și colective, câștigând considerație din partea publicului și a criticilor de artă. De asemenea, el este recunoscut și apreciat pentru activitatea ca membru în juriul diverselor expoziții de tip concurs.
„În demersul său artistic, Gabriel Rusu a dezvoltat un stil inconfundabil, cu un umor inteligent și satiric. Lucrările sale nu pot fi încadrate strict în genul caricaturii, deoarece depășesc granițele convenționale ale acesteia. Artistul nu se concentrează exclusiv pe deformarea trăsăturilor fizice ale personajelor, ci explorează diverse aspecte ale realității sociale și culturale, folosind ironia, subtilitatea și sarcasmul într-un mod unic. Prin intermediul desenului său meticulos, Gabriel Rusu reușește să evidențieze atât trăsăturile distinctive ale personajelor, cât și gesturile și expresiile lor, într-un mod captivant, în care esența umană este transferată pe hârtie cu o precizie artistică remarcabilă”, precizează Elena Albu.
Astfel, lucrările lui Gabriel Rusu devin cu adevărat o formă de artă, prin abordarea estetică și capacitatea sa de a transpune în desen complexitatea umană și societatea în care trăim. Prin exprimarea sa artistică excepțională, artistul ne provoacă să reflectăm și să ne întrebăm despre lumea în care trăim și despre propriile noastre percepții. Prin originalitatea și creativitatea lor, lucrările lui Gabriel Rusu contribuie la promovarea umorului inteligent și a libertății de exprimare în artă.