Mergi la conţinutul principal

„Suntem blestemați!”. Străzile orașului Beirut s-au umplut de cioburi și de sânge în urma exploziei din zona portului

O explozie puternică a zguduit orașul Beirut, capitala Libanului. Cel puțin 100 de persoane au murit și 4.000 au fost rănite. Libanul a decretat trei zile de doliu național începând de miercuri. Chiar și la 4 km de epicentrul deflagrației, clădirile au fost avariate, iar străzile s-au umplut de cioburi și de sânge, scrie The Guardian.

 

Incidentul s-a petrecut, marți, în jurul orei locale 18:00, în zona portuară a orașului. Într-o filmare postată pe rețelele sociale poate fi văzut un nor de fum în formă de ciupercă urmat de suflul exploziei.

„Suntem blestemați”, a declarat un tânăr rănit în urma deflagrației. „Chiar dacă a fost un accident, este ultimul lucru pe care ni l-am putea permite acum”.

Ultima dată când o explozie atât de puternică a zguduit Libanul a fost în februarie 2005, când fostul prim-ministru Rafik Hariri a fost ucis de o mașină-bombă în afara unui hotel. 15 ani mai târziu, întreaga țară așteaptă verdictul în cazul uciderii fostului șef al guvernului, verdict care ar urma să fie anunțat vineri.

„Aici nimic nu se întâmplă fără motiv", este de părere un localnic. „Ar putea fi un mesaj pentru toată lumea".

„Doar cantități uriașe de explozibili ar putea avea asemenea efecte”, crede Riyadh Haddad, un inginer local. „Ceva din port a explodat de la sine sau cineva a declanșat această explozie”.

La fel ca vecinii săi, Haddad a investit mult în casa sa: "Priviți! Cum o să ne revenim? Nu avem bani, nu avem locuri de muncă, energie sau combustibil. Și acum asta. Va fi un apel să facem ceva în acest sens sau va exista un război?”

Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP.

"Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie", a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

În ciuda anunțurilor oficiale, oamenii au rămas sceptici. "În toată istoria Libanului nu s-a mai întâmplat așa ceva", a mărturisit un localnic, în anii 30 de ani, în timp ce scotea geamul pe ușa din față. „Vor spune vreodată ce s-a întâmplat cu adevărat? Mă îndoiesc de asta".

În urma tragediei, țara va respecta o perioadă oficială de doliu timp de trei zile începând de miercuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro