„RomânIA Autentică” sărbătorește Ziua Internațională a Iei la Paris | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„RomânIA Autentică” sărbătorește Ziua Internațională a Iei la Paris

O paradă a costumului popular românesc marca „Flori de Ie” va avea loc, pe 24 iunie, la Palatul Behague, reședința Ambasadei României din Franța, în cadrul Festivalului „RomânIA Autentică.

Într-un concept dedicat, ce are ca element central ia – cămașa tradițională, 20 de femei de succes din România și Franța, cu vârste cuprinse între 25 și 70 de ani, din domeniul afacerilor, diplomației și culturii, vor defila atât în costume tradiționale, cât și în creații recente ale casei Flori de Ie, pentru a celebra Ziua Iei. Ritmul muzical al serii va fi dat de grupul „Duo ConTe”, format din violoniștii români Ingrid și Bogdan Nicola, iar publicul va putea degusta produse culinare românești.

Cele 20 de ținute alese pentru defilarea de la Paris de Cristina Chiriac îmbină armonios trecutul cu prezentul, tradiția cu viziunea artistei despre femeia modernă. Combinațiile alese transformă cromatic, rescriu liniile, pun propria amprentă asupra personalității fiecărui model.

„România este autentică prin spiritul nostru latin, prin trăirile noastre puternice și pline de suflet, atât de frumos cusute de femeile noastre în simboluri colorate. Flori de Ie își dorește o prezență puternică a valorilor românești. După Havana, Londra, New York, Abu Dhabi, Viena, Bari, Shanghai, Bergamo, Dubai, Tokyo, Copenhaga și Ankara, Parisul se bucură iar de frumusețea iei și a portului tradițional românesc, de data aceasta sub marca RomânIa Autentică. Am viziunea iei românești ca emblemă a succesului, a antreprenoriatului, a mândriei de a-ți purta sufletul la vedere, în orice loc. Nu creăm pret-a-porter sau high couture, scriem femeia de succes a acestor vremuri”, a declarat Cristina Chiriac, fondatoarea mărcii „Flori de ie”, inițiatoarea festivalului RomânIA Autentică și președinta CONAF.

Evenimentul, organizat de „Flori de Ie”, Ambasada României la Paris și Institutul Cultural Român, sub patronajul Delegației permanente a României pe lângă UNESCO, va fi deschis de Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța.

Proiectul este susținut, de asemenea, de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Asociația Națională a Antreprenorilor (ANAA), Patronatul Femeilor din Meșteșugărit și Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România (PADIR), în parteneriat cu Centrul Cultural Irlandez din Paris, Erka, Domeniile Sâmburești, Ploo-n Gură, iar ca partener media, Radio România Internațional.

Hobița, satul natal al lui Constantin Brâncuși, și Iași, nucleu al culturii și tradiției românești, se alătură evenimentului România Autentică, aflat la a cincea sa ediție, desfășurat anual pe 24 și 25 iunie.

 

Elemente de background

Ziua Iei este sărbătorită în fiecare an la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene. La 21 iunie 2022, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”.

Colecția Flori de Ie, cu peste 150 de costume reprezentative ale patrimoniului etnografic din toate regiunile României, este considerată una din cele mai importante din România. Scopul proiectului „RomânIA Autentică” (www.romaniaautentica.ro) este acela de a dezvolta și a readuce în lumină, pe întreg mapapondul, cultura, arta și valorile tradiționale românești, prin manifestări ce au în centru portul tradițional, folclorul muzical și coregrafic, meșteșugurile și gastronomia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro