„Porți deschise” la Școala de Arte „Vespasian Lungu” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Porți deschise” la Școala de Arte „Vespasian Lungu”

* vizitatorii vor putea asista la lecții demonstrative și vor lua contact direct cu profesorii de canto, pian, chitară, vioară, orgă electronică, acordeon, percuție, pictură, dans popular și actorie * cei interesați se pot înscrie, de asemenea, la cursurile gratuite din cadrul Școlii de vară 2023

 

 

 

Zilele Porților deschise la Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”. Astfel, potrivit unui comunicat, Școala Populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila îi invită pe tinerii din instituțiile de învățământ preuniversitar din municipiu și județ să-i pășească pragul, la sediul din Strada Mărășești nr. 1, până pe data de 26 mai 2023, de luni până vineri, între orele 10.00 14.00, în cadrul Programului „Porți deschise la Școala de Arte 2023”.

Prin această acțiune, dorim să ne facem cunoscută activitatea pe care o desfășurăm, în scopul îndeplinirii rolului de instituție publică de cultură cu profil de învățământ artistic, ocazie cu care elevii și profesorii din instituțiile de învățământ preuniversitar vor putea beneficia de oportunitățile oferite celor care doresc să-și descopere sau să-și dezvolte calitățile artistice și să-și petreacă într-un mod plăcut timpul liber. Scopul acestei invitații este de a le prezenta oaspeților noștri oferta educațională a Şcolii, personalul de specialitate și dotarea specifică”, a precizat managerul instituției, Gigi-Cristian Morozan.

Vizitatorii vor putea asista la lecții demonstrative și vor putea lua contact direct cu profesorii în arte - canto clasic, canto muzică ușoară și populară, pian, chitară, vioară, orgă electronică, acordeon, percuție (tobe), pictură, grafică de șevalet, artă decorativă, iconografie, dans popular și actorie.

Pentru planificarea vizitelor la Școala de Arte „Vespasian Lungu” în cadrul „Porților deshise”, doritorii îi pot contacta pe reprezentanții instituției prin intermediul învățătorilor/ profesorilor/diriginților, cu cel puțin trei zile înainte de data vizitei, la telefon 0239/612.104 sau pe e-mailul vespasianlungu@yahoo.com. De asemenea, la începutul vacanței de vară, instituția organizează cea de-a V-a ediție a cursurilor gratuite din cadrul „Şcolii de vară 2023”, la care se pot face înscrieri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro