• la Cupa „Ana Lugojana”, competiţie rezervată sportivilor paralimpici şi desfăşurată recent la Lugoj, au participat 15 cluburi • cu 21 de medalii, clubul brăilean Special Friends a ocupat locul al 5-lea
În perioada 21-23 octombrie 2016, sportivii paralimpici din cadru A.C.S.P.D.F. Special Friends Brăila au participat la ediţia a 21-a a cupei Ana Lugojana, competiţie organizată anual de către Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic Maraton’93 Lugoj în colaborare cu Primăria municipiului Lugoj.
Probele sportive la care au participat sportivii paralimpici brăileni au fost tenis de masă, darts, atletism (alergare100m, aruncarea suliţei, aruncarea greutăṭii). La ediţia din acest an sportivii paralimpici brăileni au obţinut medalii la toate probele. Cu 21 de medalii, din care 4 de aur, 8 de argint şi 9 de bronz şi un total de 121 de puncte, Special Friends Brăila a ocupat locul al 5-lea din 15 grupări sportive participante.
„Pe noi, aceste rezultate ne întăresc convingerea că doar uniţi, cu ambiţie şi voinţă se poate ajunge între primele locuri într-o competiţie. În acest fel, sportivii brăileni au demostrat încă odată că poţi ajunge cât mai sus când există o <echipă>, satisfacţia fiind pe măsură. Odată cu această competiţie am încheiat anul competiţional 2016”, a declarat Leocă Fănuţa, preşedinta A.C.S.P.D.F. Special Friends Brăila.