* astăzi, magistraţii Judecătoriei Făurei l-au condamnat pe N. Iancu, zis "Nicu Ţăranu”, la pedeapsa totală de 3 ani şi 10 luni închisoare, acesta fiind acuzat de șantaj și instigare la distrugere, fapte comise la adresa administratorului unei săli de jocuri * inculpatul B. Lucian, pe care interlopul l-a pus să terorizeze victima, a primit o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi o lună închisoare, după ce s-a anulat şi suspendarea unei pedepse anterioare * sentința poate fi atacată cu apel
Inculpatul „Nicu Țăranu”, acuzat de șantaj la adresa administratorului unei săli de jocuri, a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea prin decizia magistraţilor de la Judecătoria Făurei. Astăzi, 29 noiembrie, judecătorii l-au condamnat pe N. Iancu, zis "Nicu Ţăranu”, la pedeapsa totală de 3 ani şi 10 luni închisoare, el fiind acuzat de șantaj și instigare la distrugere. La rândul său, inculpatul B. Lucian a primit o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi o lună închisoare, după ce s-a anulat şi suspendarea unei pedepse ancterioare. Anchetatorii au stabilit că, în perioada 15 iunie - 17 octombrie 2020, au fost exercitate acte de constrângere asupra administratorului unei săli de jocuri din Brăila, pentru cedarea dreptului de folosință a unor aparate de tip slot – machine.
După cum se arată în soluţia postată pe site-ul Judecătoriei Făurei, judecătorii îl condamnă pe inculpatul N. Iancu, zis "Nicu Ţăranu”, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (faptă din perioada 15.06.2020-17.10.2020), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere (faptă comisă la data de 25.08.2020), la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere (faptă comisă în perioada iulie – octombrie 2020). Inculpatului i se interzice dreptul de a se deplasa în săli de jocuri de noroc pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. „Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 10 luni, reprezentând 1/3 din pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an şi 6 luni stabilite, inculpatul N. Iancu, zis «Nicu Ţăranu» executând în final pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii dispusă prin ordonanţa de reţinere din data de 22.02.2021 din cadrul dosarului nr. 4323/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 5/23.02.2021 pronunţată Judecătoria Brăila, în dosarul penal nr.2472/196/2021, prelungită şi menţinută ulterior”, au stabilit magistraţii Judecătoriei Făurei.
Pe de altă parte, instanţa îl condamnă pe inculpatul B. Lucian, zis „Perche”, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj (faptă din perioada 15.06.2020-17.10.2020), pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă continuată (10 acte materiale), pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă din data de 13.08.2020). După cum arată magistraţii, se constată că prin sentinţa penală din data de 19.01.2020 din dosarul nr. 14992/196/2019 al Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia din data de 05.07.2021 a Curţii de Apel Galaţi, inculpatul B. Lucian a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.335 alin. 1 din C.p. (conducerea unui vehicul fără permis de conducere) cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. „Anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare. Descontopeşte pedeapsa principală şi o repune în elementele componente (1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată; 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere; 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare de fals în declaraţii; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la participaţie improprie la fals intelectual). Contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedeapsele stabilite, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 2 ani şi o lună închisoare, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi o lună închisoare. I se interzice dreptul de a se deplasa în săli de jocuri de noroc pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. Va deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii dispusă prin ordonanţa de reţinere din data de 22.02.2021, măsura arestării preventive, măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea din data de 04.10.2021 Amite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. MAGUM GAMES S.R.L. şi obligă inculpaţii să plătească acesteia suma de 3411, 47 lei cu titlu de daune materiale. Obligă pe inculpaţi la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (câte 2000 lei fiecare)”, au stabilit judecătorii.
Oricum, soluţia dispusă la Judecătoria Făurei nu este definitivă şi poate fi formuat apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Acuzațiile procurorilor
După cum v-am informat în edițiile anterioare, actele de șantaj l-au trimis la arest pe „Nicu Ţăranu”, după ce ar fi încercat să îl determine pe administratorul unei săli de jocuri să îi cedeze dreptul de folosință a unor aparate de jocuri. Un apropiat de-al său a distrus mai multe aparate de jocuri. La data de 23 februarie 2021, Judecătoria Brăila a dispus arestarea inculpatului Iancu N., după cum se arată pe site-ul instanței, acesta fiind acuzat de șantaj și instigare la distrugere, apropiatul său Lucian B. fiind arestat pentru distrugere.
Potrivit anchetatorilor, din materialul probator administrat în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 15 iunie - 17 octombrie 2020, unul dintre inculpați a exercitat acte de constrângere asupra unei persoane vătămate, administrator al unei săli de jocuri de pe raza municipiului Brăila, cu intenția calificată de a i se ceda dreptul de folosință a unor aparate de tip slot - machine. “Pentru obținerea în mod injust a folosului patrimonial, acesta a fost ajutat de cel de-al doilea inculpat, care, în perioada 18 iulie - 13 octombrie 2020, a distrus în mod repetat aparatele de jocuri, în scopul determinării persoanei vătămate să cedeze constrângerii”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
În soluția postată pe site-ul Judecătoriei Brăila, la data de 23 februarie 2021, se arăta că magistrații au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și au dispus arestarea preventivă a inculpaților B. Lucian și N. Iancu, acuzați că au șantajat și au adus prejudicii importante persoanei vătămate S.C. MAGNUM GAMES S.R.L. Constanța. Măsura arestului preventiv a fost prelungită în lunile următoare, fiind apoi înlocuită cu arest la domiciliu pentru ca, în final, inculpații din acest dosar să fie puși sub control judiciar.