• cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, Secția Istorie Modernă și Contemporană a Muzeului Brăilei „Carol I” organizează mai multe activități dedicate evenimentului • marți, 23 ianuarie, o astfel de activitate va avea loc la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu”
Activități dedicate împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859 - 24 ianuarie 2024), organizate de Muzeul Brăilei „Carol I" - Secția Istorie Modernă și Contemporană în mai multe instituții de învățământ, dar și la sediul central al instituției, din Piața Traian nr. 3.
Astfel, luni, 22 ianuarie 2024, la Colegiul Național „Nicolae lorga”, a avut loc dezbaterea cu tema „Cuza, primul domn al Principatelor Unite Române”. Coordonatori: muzeograf Viorica Preda, Secția Istorie Modernă și Contemporană a Muzeului Brăilei „Carol I”, prof. Emelina Moraru și prof. dr. Mariana Andrașoae. Au participat elevii claselor a X-a F și a XII-a E de la „Nicolae Iorga”. Tot luni, 22 ianuarie, la orele 12.00 și 14.00, au avut loc alte două activități de tip dezbatere, de data aceasta la Școala Gimnazială „Ion Băncilă” Brăila, cu tema „Modernizarea Principatelor Unite”. Coordonatori: muzeograf Viorica Preda și profesorii Silvia Manea, Camelia Mustață și Marioara Popa (au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la „Ion Băncilă”).
Marți, 23 ianuarie 2024, de la ora 11.00, este programat la Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila un simpozion dedicat Micii Uniri, cu tema: „Uniți în cuget și-n simțiri”. Coordonatori: muzeograf Viorica Preda, prof. Emilia Marilena Luntraru, director, prof. Petruța Calu, director adjunct, prof. Marian Paraschiv și profesor Valentina lancu. Participă elevii claselor a IV-a și elevii claselor de gimnaziu ai Școlii „Fănuș Neagu”.
În fine, vineri, 26 ianuarie 2024, de la ora 9.00, Muzeul Brăilei „Carol I”, în colaborare cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă Brăila - Tichilești organizează la sediul muzeului (Piața Traian, nr. 3) o activitate dedicată sărbătoririi a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, cu tema „Mica Unire la ceas aniversar”. Coordonatori: dr. Adrian Trifan, cercetător, Secția Istorie Modernă și Contemporană a Muzeului Brăilei „Carol I”, prof. Luminița Cociaș și subinsp. Oana Iorga, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Brăila.